Învierea Domnului - împărtășirea de viața cea veșnică

Preacuvioși și Preacucernici Părinți, 
Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Hristos a înviat!
Invierea, la care ne-a făcut părtași Dumnezeu prin Fiul Său, Mântuitorul nostru Hristos, este taina desăvârșitei apropieri de El, taina în care Lumina și Viața dumnezeiască au risipit „umbra morții” (Isaia IX, 1) și au strălucit în întuneric, dăruindu-ne posibilitatea de a înțelege răsplata credinței: trecerea de la moarte la nemurire și împărtășirea de viața cea veșnică.
Astăzi lumea întreagă este chemată la prăznuire, spre a aduce slavă Preasfintei Treimi, întrucât în taina morții și a Învierii Domnului se arată iubirea veșnică a lui Dumnezeu, Care „este Izvorul Vieţii” (Psalmul XXXV, 9). „Întru El era viață și viața era lumina oamenilor”(Ioan I, 4), pentru că dintru început, Dumnezeu l-a plăsmuit pe om și a suflat asupra lui „suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Facerea II, 7), putând privi la Dumnezeu întru bucuria și desfătarea cerească a Raiului. Dumnezeu ne-a creat pentru fericirea veșnică și, de aceea, „în Rai, Adam vedea cu o minte care era plină de iubire, cu un suflet umplut de puterea Duhului dumnezeiesc, pentru că trăia într-o creaţie plină de Duhul dumnezeiesc”.
Dintru început, omul a fost chemat să aleagă calea arătată de Dumnezeu, cea a împlinirii poruncii date de El, pentru a crește în virtute, a-L cunoaște și a se împărtăși veșnic de slava Creatorului său. În starea primordială, Adam a avut nemurirea potenţială şi slava potenţială, dar s-a dezbrăcat de ele prin cădere, împreună cu toţi urmaşii, „pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică” (Romani VI, 23).  Însă, „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan III, 16-17). Acesta a fost motivul pentru care Cuvântul lui Dumnezeu a unit în ipostasul Său firea dumnezeiască cu firea omenească, în chip neamestecat și neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit. Fiul lui Dumnezeu a venit în lume să slujească şi „să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Marcu X, 45), ca lumea „viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan X, 10).

Iubiți fii și fiice duhovnicești,
„In mormânt, Viață,/ Pus ai fost, Hristoase”, am cântat împreună la slujba Prohodului unde am preaslăvit Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi şi mai presus decât cerurile, Care, prin Jertfa Sa unică, prin ascultarea până la moartea cea de bunăvoie (Luca XXIII, 43; Filipeni II, 8-11), a dezlegat frica osândirii cu puterea Crucii celei de viață făcătoare, a risipit groaza morţii și ne-a ridicat din „împărăţia întunericului” (Coloseni I, 13). „Cine cunoaşte taina Crucii şi mormântul lui Hristos cunoaşte înţelesul făpturilor – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Cel care a învăţat înţelesul ascuns al Învierii cunoaşte rostul pentru care Dumnezeu de la început a făcut tot ceea ce există”.
Dragostea lui Dumnezeu „a pironit păcatul lumii, a gustat moartea şi a pogorât întru cele mai de jos ale iadului”, ca să ne dea „putinţa de a vedea de pe acum slava Învierii Lui tainice”, în perspectiva eshatologică a vieții veșnice, după cum ne încredințează și cântarea Bisericii care spune: „cu moartea Ta cea de voie şi de viață făcătoare, Hristoase, porţile iadului sfărâmându-le, ca un Dumnezeu ne-ai deschis nouă Raiul cel de demult, şi înviind din morţi, ai izbăvit din stricăciune viaţa noastră”.
Prin voința  Sa omenească, alăturată și susținută de voia dumnezeiască, Fiul lui Dumnezeu a dărâmat peretele despărţitor dintre om şi Dumnezeu și a restaurat şi înnoit chipul Său din noi, care fusese întunecat şi desfigurat de răutatea păcatului, și, după ce S-a pogorât în iad, a înviat din mormânt cu trupul Său îndumnezeit, în care era cuprinsă şi recapitulată întreaga omenire. 
„Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” Nu doar acelora le-a dăruit viață veșnică, ci tuturor celor ce mărturisesc credința în Înviere. Mai mult decât atât, starea de jertfă şi viaţa nouă la care a ajuns trupul Mântuitorului Hristos jertfit şi înviat oferă oamenilor posibilitatea de a participa la viaţa dumnezeiască, iar în acest urcuș duhovnicesc Domnul Cel Înviat este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan XIV, 6). Prin „El avem viaţa şi mişcarea şi fiinţa” (Fapte XVII, 28) și ne încredințăm că „suntem de neam din Dumnezeu” (Fapte XVII, 29). 
În Omilia la Sfânta și Marea Sâmbătă, Sfântul Epifanie de Salamina evidențiază universalitatea mântuirii realizată de Mântuitorul Hristos: „Două popoare au fost de față în Sion la momentul pătimirii lui Hristos: iudeii și neamurile; doi conducători lumești: Pilat și Irod; doi arhierei: Anna și Caiafa; ca să fie și două Paști: pe de o parte cel care se sfârșește, iar pe de alta cel căruia Hristos îi pune început. Două jertfe se săvârșeau în aceeași seară, pentru că se lucrau și două mântuiri, adică a celor vii și a celor morți. Iudeii legau mielul de jertfă pentru junghiere, pe când neamurile, pe Dumnezeu în trup. Primii priveau umbra, pe când ceilalți alergau la Soarele-Dumnezeu. Cei care L-au legat pe Hristos se depărtau, iar neamurile Îl primeau cu inimă aprinsă. Unii aduceau jertfă de animale, ceilalți jertfa Trupului dumnezeiesc. Iudeii comemorau trecerea lor din Egipt, iar cei dintre neamuri prevesteau răscumpărarea din rătăcire. Și unde se întâmplau acestea? În Sion, cetatea Marelui Împărat, în care s-a lucrat mântuirea în mijlocul pământului, în mijlocul a două vieți fiind cunoscut Iisus, dumnezeiescul Fiu; în mijlocul Tatălui și al Duhului, al celor Două Vieți, Viață din Viață, zice, făcându-Se cunoscut ca fiind viu; în mijlocul îngerilor și al oamenilor născut în iesle; în mijlocul celor două popoare aflându-se Piatra cea din capul unghiului, în mijlocul Legii și al prorocilor vestită; în mijlocul lui Moise și al lui Ilie arătându-Se pe munte; în mijlocul celor doi tâlhari fiind cunoscut Dumnezeu de către tâlharul cel recunoscător; în mijlocul vieții prezente și al celei viitoare stând ca Judecător veșnic; astăzi, în mijlocul celor vii și al celor morți, făcându-Se de două ori viață și mântuire”.
Prin Înviere, Fiul lui Dumnezeu a oferit tuturor „începutul altei vieţi, veşnice”, în Dumnezeu, dezvăluind adâncul cel mai dinlăuntru al bunătăţii părinteşti. De aceea, se cuvine la acest Slăvit Praznic să ne lăsăm învăluiți de iubirea dumnezeiască cea dătătoare de viață, înțelegând că viaţa fiecăruia dintre noi este așezată sub adumbrirea Fiului lui Dumnezeu întrupat, răstignit și înviat. Hristos Domnul ne-a trecut din moarte către viață și de la pământ către nemărginirea cerului, pentru ca să Se preaslăvească întru noi, căci „a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie” (II Timotei I, 10). 
„Viaţa S-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim viaţa de veci” (I Ioan I, 2) pentru că Domnul Iisus Hristos Cel Înviat este Cel Care-i învie în chip duhovnicesc, prin Duhul Sfânt, pe cei ce se fac fii ai lui Dumnezeu. Pentru aceea, spune Părintele Stăniloae, Mântuitorul „face totul ca să-i convingă pe oameni despre Învierea Sa, așa cum a făcut totul ca să-i convingă în timpul propovăduirii despre dumnezeirea Sa. Voia să le dea oamenilor putința să creadă în viața lor viitoare prin unirea cu El ca Fiul lui Dumnezeu venit între ei. Își face din Înviere supremul argument al dumnezeirii Sale şi al folosului coborârii Sale ca Dumnezeu în calitate de om”.
Pentru a ne împărtăși de Hristos, Viața lumii, suntem chemați să primim „pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii – spune Domnul - este trupul Meu” (Ioan VI, 51). 
Începutul vieții veșnice îl facem atunci când ne împărtășim cu Trupul cel înviat al Domnului nostru Iisus Hristos, Care ni Se oferă „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci” după cum ne încredințează Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, „pâinea vieții” (Ioan VI, 35): „cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan VI, 54). Euharistia cuprinde ea însăși taina Răstignirii și a Învierii, după cum evidenția Părintele Dumitru Stăniloae: „dacă Hristos nu S-ar fi răstignit şi n-ar fi înviat, n-ar fi fost posibilă Cina cea de Taină şi Euharistia din Biserică. Euharistia de la Cina cea de Taină este anticiparea tainică a jertfei de pe Golgota şi a Învierii. Este dovada că Hristos a trăit la Cina cea de Taină în mod tainic jertfa şi învierea Sa, așa cum le va trăi în Euharistia Bisericii, ca să le imprime şi în trupul şi sângele nostru”. 
„Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă” (Coloseni III, 4). De altfel, viața noastră se îndreaptă către Paștele cel veșnic, unde este „fericitul ospăț al lui Hristos, masa bogată a veșnicelor bunătăți și băutura nouă despre care zice Hristos: «Nu voi mai bea de acum din acest rod al viței, până ce nu-l voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu» (Matei XXVI, 29).
În felul acesta, Îl descoperim pe Mântuitorul Hristos ca pe Izvorul vieții și al nemuririi, Care, atunci când sălășluiește în inima noastră ne îndestulează cu darurile Sale nepieritoare și veșnice. În Pateric se spune că „un frate a întrebat pe unul din părinţi: «Ce este viaţa?» Şi acela, răspunzând, a zis: «Gură care spune adevărul, trup sfânt, inimă curată, gânduri ce nu cutreieră prin lume, cântare cu străpungere de inimă, a petrece în liniştire şi nimic altceva cugetând afară de aşteptarea cu nădejde a Domnului»”.

Dreptslăvitori creștini, preacuvioși și preacucernici părinți, 
Fiind mărturisitori ai Învierii și străduindu-ne să-L sălășluim pe Hristos Cel Înviat în inima noastră, ne sfințim viața, urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel: „dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ, căci viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Coloseni III, 1-3). Deschizându-ne inimile și sufletele înaintea Jertfei și a Învierii Fiului lui Dumnezeu, să călătorim pe calea desăvârșirii înțelegând că „Hristos este viața voastră” (Coloseni III, 4). Însă noi „nu suntem rupți de viața pământească pentru că avem privirile îndreptate, concentrate spre cer. Înaintăm spre lumea de dincolo luptând aici pentru a ajunge acolo încununați de prezența lui Hristos, a Duhului Sfânt în noi. Aici creștem, aici trebuie să lucrăm, chiar și în viața socială, în perspectiva vieții de dincolo. Fără viața pământească nu putem crește. Este ceea ce fac sfinții. Făcând voia lui Dumnezeu, ei trăiesc pe pământ ca în cer”.
Domnul Hristos ne-a descoperit iubirea lui Dumnezeu față de noi, însă ne-a învățat faptele iubirii pentru ca și noi să îndrăznim întru împlinirea lor. Arhiereul Cel veşnic S-a adus jertfă fără prihană pentru păcatele noastre (Galateni I, 4) ca, prin Înviere, să iradieze viața dumnezeiască în cei ce se împărtășesc de darurile cerești, prin lucrarea virtuților, iubirea de Dumnezeu și a semenilor. Patimile, Răstignirea și Învierea Domnului ne învață că nimeni nu poate învia dacă nu s-a jertfit mai întâi în focul iubirii față de semeni. 
Învierea Domnului este chezășia învierii noastre și, de aceea, să primim această lumină și bucurie cerească privind la Taina Crucii Mântuitorului, dar și la crucea suferințelor celor apropiați nouă: bătrâni, orfani, persoane aflate pe patul de suferință, refugiați ori năpăstuiți ai vremurilor, căutând ca prin bunătatea inimii să-L întâlnim pe Hristos Cel Înviat, Dătătorul Vieții și al bunătăților cerești. Iubirea față de aproapele izvorăște din iubirea față de Dumnezeu și, de aceea, împreună să devenim fii ai Învierii, pentru că doar astfel, în solidaritate și comuniune, suntem chemați să moștenim viața cea veșnică (Matei XXV, 34).  Tot din paginile Patericului aflăm cum și un simplu cuvânt de mângâiere și de îmbărbătare pentru cel aflat în deznădejde valorează mult înaintea lui Dumnezeu, căci „zicea avva Isidor Pelusiotul, că viața fără de cuvânt mai mult folosește decât cuvântul fără viață. Căci viața și tăcând folosește, iar cuvântul și strigând supără. Dar dacă și cuvântul și viața se vor întâlni, fac o icoană a toată înțelepciunea”.
Pentru aceasta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în acest an să purtăm o grijă aparte persoanelor vârstnice, împărtășindu-le din bunătatea și curăția inimii noastre alese daruri spirituale și materiale. Alături de persoanele vârstnice, în inima noastră bunătatea și delicatețea întâlnesc nemăsurata milostivire a Stăpânului, devenind semnele învierii noastre întru Domnul. 

Iubiți părinți și dreptslăvitori creştini,
Vă reamintim, ca în fiecare an, că în Duminica a treia după Paști, numită a Mironosițelor, anul acesta în ziua de 30 aprilie, prăznuim Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului. Sărbătoarea are o însemnătate deosebită pentru această eparhie, întrucât, în viața sa, Sfântul Ierarh Calinic a iradiat lumina lui Hristos Cel înviat și a ajuns „la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni IV, 13), pe care a temeluit întărirea vieții duhovnicești a întregii Eparhii.
Astfel, vă așteptăm la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae în data de 30 aprilie, să mulțumim binefacerilor dăruite de Preamilostivul Dumnezeu pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, care ne cheamă și ne păstrează în iubirea milostivă a Mântuitorului Hristos Cel înviat din morți, pentru ca viața noastră să primească cununa sfințeniei și a binecuvântării Preasfintei Treimi.
Ne rugăm ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să aducă în sufletele noastre, ale tuturor, pacea și bucuria din Lumina cea neînserată, „întru înnoirea vieţii” (Romani VI, 3), spre veșnică sălășluire în Împărăția Sa cea cerească.

Hristos a înviat!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Înviat din morți, rugător,

† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului