Eşti aici

Expoziția de fotografie „Preotul Gheorghe Cotenescu (1886-1965), apărător al idealurilor naționale și mărturisitor în temnițele comuniste”

14 Ianuarie / Cultural

Arhiepiscopia Râmnicului, publicistul Radu Petrescu Muscel și Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”  din Râmnicu-Vâlcea au organizat joi, 14 ianuarie 2021, Expoziția de fotografie  „Preotul Gheorghe Cotenescu (1886-1965), apărător al idealurilor naționale și mărturisitor în temnițele comuniste”.

La eveniment, alături de publicistul Radu Petrescu Muscel, nepotul preotul Gheorghe Cotenescu, au fost prezenți reprezentanți ai Arhiepiscopiei Râmnicului, ai Protopopiatului Râmnicu Vâlcea, preoți profesori și elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, iubitori de artă și cultură.

Cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, i-a încredințat pe cei prezenți că Preotul Gheorghe Cotenescu a fost cu adevărat ctitor, dascăl de vocație, iubitor de cultură, apărător al idealurilor naționale și mărturisitor în temnițele comuniste: „De-a lungul timpului, după îndelungi cercetări, s-au aşternut pe hârtie vieţile virtuoase şi modul în care vrednicii slujitori ai Bisericii și-au îndeplinit misiunea cu dragoste și jertfelnicie. De aceea, rămâne o responsabilitate constantă ridicarea vălului care se așterne, nedrept uneori, peste memoria lor.

Deopotrivă, bisericile ctitorite, mărturiile numeroșilor elevi cărora le-a călăuzit pașii în formarea intelectuală și duhovnicească, activitatea de secretar personal al lui Nicolae Iorga timp de cinci ani, jertfelnicia și dragostea cu care i-a încurajat pe soldații români în timpul Primului Război Mondial, activitatea desfășurată în cadrul a numeroase instituții și asociații culturale, responsabilitățile administrative pe care și le-a asumat în perioada interbelică dar și mărturisirea lui Hristos în temnițele comuniste sunt repere ce reconstituie chipul unui vrednic slujitor al sfintelor altare: Preotul Gheorghe Cotenescu.

Adevărat apostol, acest mărturisitor al celor sfinte, a avut o viața închinată slujirii lui Dumnezeu și oamenilor, pe care a parcurs-o cu o demnitate aparte, rămânând legat pentru veșnicie de biserica ctitorită la Stoenești-Muscel, în parohia pe care a păstorit-o timp de 52 de ani (1913-1965). Nici nu ar fi putut fi altfel, de vreme ce tradițiile muscelene și credința statornică mărturisită de toți cei ai locului reprezentau pentru Părintele Gheorghe Cotenescu veșnicia neamului, moștenirea istorică dar și zestrea spirituală, de care se împărtășea necontenit el, „un popă de sat”, cum adeseori se prezenta cu mândria omului legat de locuri, dar și cu o fină autoironie.

Acest așa-zis „popă de sat”, preotul cu o ținută aleasă, era absolvent al Seminarului inferior „Neagoe Basarab” din Curtea de Argeş (1988–1901) și al Seminarului Central din Bucureşti, al Facultăţii de Teologie din București (1905-1910), al Conservatorului de Muzică din Bucureşti (absolvit în anul 1912), membru în comitetul Societăţii Studenţilor în Teologie, membru al „Asociaţiei Generale a Cântăreţilor Bisericeşti din România Macarie Ieromonahul”, al Ligii Culturale,  al Societății Studenţilor de la Conservator, al Societăţilor corale „Carmen” şi „Hora”, al Societății culturale „Miron Costin”. I se propusese, în mod cert, să îmbrățișeze o carieră pe scena operei, însă el, crescut de mic la strana bisericii ctitorite de tatăl său în comuna Izvoarele din județul Dâmbovița, unde văzuse lumina zilei la 4 iulie 1886, era cucerit de sfințenia satului românesc, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu uliți și porți primitoare. În anul 1913 a fost numit preot în Stoenești-Muscel, localitate de care a rămas legat întreaga viață, atât prin lucrarea preoțească cât și prin implicarea în administrația publică, prin organizarea unor cooperative, obști și bănci sătești.

A luat parte la întreaga campanie militară (1916-1919) din Primul Război Mondial, încurajându-i pe soldaţi în acele momente critice, momente de frică, moarte, foamete şi frig, prin propriile fapte grăitoare de credinţă. Și nu doar prin predici... La întoarcere, preotul-căpitan Gheorghe Cotenescu a fost decorat cu ordinul „Coroana României”.

Ororile războiului nu se încheiaseră cu semnarea tratatelor de pace, pentru că, reîntors la parohia dintre dealurile Muscelului a regăsit o comunitate profund afectată de bombardierele nemțești, care nu cruțaseră nici modesta sa bisericuță. A ales să devină nou ctitor al maiestuoasei biserici din piatră pe care a ridicat-o și înfrumusețat-o în cei douăzeci de ani în care a trudit, cu timp și fără timp, pentru a o așeza ofrandă lui Dumnezeu și oamenilor (1919-1939).

Dragostea de muzică l-a așezat la catedra şcolilor din Stoeneşti şi a seminariilor din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi de la Mănăstirea Cernica. Dintre elevii săi, mulți au ajuns în cele mai înalte demnități și slujiri: patriarhii Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu, episcopii Gherasim Cristea, Eftimie Luca şi Roman Stanciu, arhimandriţii Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, Ioasaf Ganea, Atanasie Gladcovschi, Petroniu Tănase, Justin Pârvu, profesorii universitari Ioan Pulpea-Rămureanu şi Anton Uncu.

Cariera didactică nu l-a îndepărtat de Muscel, unde a fost ales deputat, demnitate în care a militat pentru apărarea și promovarea valorilor culturale și pentru dezvoltarea economică a acestui ținut.

Profund atașat de valorile naționale, i-a sprijinit și pe partizanii din Munţii Muscelului, conduşi de colonelul Gheorghe Arsenescu, fapt pentru care a fost arestat în primul lot de musceleni, fiind condamnat în mai 1950 în urma unei anchete care a durat nu mai puțin de 14 luni. Ororile închisorilor de la Pitești și Câmpulung, cu anchete nesfârșite și cumplitele bătăi, înfometări și carceră, deși i-au șubrezit sănătatea, nu i-au știrbit demnitatea. A ales, până la sfârșit, să rămână statornic în credință și să-L mărturisească pe Hristos.

Șirul umilințelor nu s-au încheiat nici după eliberarea din închisoare, când, deși era bătrân şi bolnav, i s-au impus cote enorme și i s-a confiscat întreaga avere,  ajungând ca ultimii ani din viață să-i petreacă în mari lipsuri şi suferinţe, mai mult prin spitale, alături de soţia sa Elisabeta. S-a mutat la cele veșnice în anul 1965.

La împlinirea a jumătate de veac de la trecerea la cele veșnice a părintelui profesor, domnul Radu Petrescu Muscel l-a reașezat  pe preotul Gheorghe Cotenescu prin expoziţia de fotografie documentară pe care a prezentat-o pe simezele unor instituţii publice din localităţile Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş, Piteşti, Bucureşti, Iași și Oradea, în conștiința contemporanilor drept un model apărător al idealurilor naționale și mărturisitor în temnițele comuniste, un model de slujire a lui Dumnezeu și al oamenilor.

Binecuvântăm cu părintească dragoste vernisarea acestei expoziții, îndemnându-i pe toți cei prezenți ca dincolo de sobrietatea imaginii să regăsească chipul jertfelnic al părintelui Gheorghe Cotenescu, slujitor în Eparhia Râmnicului și a Argeșului care, aflat în închisoare, a ales nu de setea de răzbunare și de ură, ci de iertare și dragoste față de aproapele și rămâne până în zilele noastre un chip al rugăciunii și al mărturisirii vieții în Hristos”.

În continuarea manifestării, părintele Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” a vorbit despre nevoie de a descoperi modele de slujire în Biserică care să fie prezentate elevilor seminariști și studenților teologi.

Formarea intelectuală și activitatea didactică a părintelui Gheorghe Cotenescu, recunoașterea de care s-a bucurat din partea profesorilor, colegilor de catedră și aproape unanimă a elevilor, a fost prezentată de Pr. Prof. Dumitru Scurtu, care a făcut cunoscută și a interpret compoziția renumitului profesor al Seminarului de la Cernica  Iarăşi Irodiada se turbează. Slava laudelor, pe glasul 6, de la slujba Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). 

Domnul Radu Petrescu-Muscel, nepotul preotului Gheorghe Cotenescu, a prezentat aspecte inedite din campania militară pe care preotul Gheorghe Cotenescu a susținut-o în Primul Război Mondial, alături de răniţii spitalelor de evacuare a militarilor răniţi şi în cadrul unităţilor combatante, din Muntenia în Moldova, din Basarabia în Ardeal, până la Tisa şi Budapesta. „în martie 1919, face parte din mica delegaţie din Vechiul Regat invitată la lucrările primului congres preoţesc din Transilvania organizat în libertate la Sibiu, unde atrage atenţia asupra pericolului iminent reprezentat de doctrina marxistă la modă, implantată cu brutalitate de Lenin şi acoliţii săi în Rusia revoluţionară (vorbea în cunoştinţă de cauză: unitatea sa militară asigurase paza la Nistru împotriva
raidurilor bolşevice în Basarabia). La 16 aprilie 1919, Divizia 2 Vânători (gen. Gh. Dabija) lansează ofensiva în Munţii Apuseni, dând peste cap orice rezistenţă opusă de trupele lui Bela Kun, iar în noaptea de Înviere, preotul-căpitan Gheorghe Cotenescu (menţionat eronat în diverse lucrări, comunicări ştiinţifice şi articole de presă sub numele de Cotunescu) oficiază serviciul divin, alături de preoţii din Beiuşul eliberat, spre bucuria localnicilor, greu încercaţi de tragedia pierderii celor doi luptători pentru cauza românismului în Bihor, avocaţii Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, asasinaţi cu sălbăticie la Lunca în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919.
Iar la întoarcere, preotul-căpitan decorat cu ordinul militar „Coroana României”, îndurerat de distrugerea modestei sale biserici în toamna anului 1916 de furia trupelor germane oprite temporar la poalele muntelui Mateiaşul, începe, cu ajutorul bunului Dumnezeu, şi reuşeşte să ridice o frumoasă biserică din
cărămidă şi piatră de Albeşti, în 20 de ani (1919–1939). Şi-a împlinit visul cu preţul unor eforturi şi sacrificii enorme, jertfind dota unicei sale fiice şi cerşind cu umilinţă ajutorul prietenilor săi de odinioară, dar şi bănuţul văduvelor de război. Există mărturii care atestă faptul că a scris mii de scrisori la lumina opaiţului, în toate judeţele României Mari, devenită realitate şi prin sacrificiul generaţiei din care făcea parte. Spre cinstea lor, primii donatori ai acestei biserici au fost chiar militarii cărora le-a fost pe front duhovnic şi tată. În semn de profund respect, ca preşedinte al secţiei societăţii „Mormintele eroilor” din Stoeneşti, îi determină în ianuarie 1921 pe membrii comitetului local să accepte mutarea osemintelor din cele peste 200 de morminte individuale identificate pe teritoriul comunei într-un cimitir centralizat. Temelia nouă a fost sfinţită la 22 septembrie 1929 iar timp de 10 ani s-a lucrat în condiţiile grelei crize economice, morale şi politice prin care trecea ţara. Visul său de o viaţă s-a finalizat pe 8 octombrie 1939, printr-o frumoasă ceremonie de târnosire transmisă la postul de radio naţional, la care luau parte, printre alţii, Patriarhul Nicodim Munteanu şi ardeleanul Nicolae Zigre, Ministrul Cultelor, rezidentul regal Gheorghe Alexianu, ziaristul Pamfil Şeicaru, dar şi fostul său comandant al Regimentului „de fier” 9 Vânători, generalul Gheorghe Rasoviceanu, unul dintre puţinii militari care au primit din partea Regelui Carol al II-lea titlul onorific de general „à la suite” (cap de regiment pe întreaga durată a vieţii beneficiarului).
Pentru meritele sale de necontestat, i se recunoaşte calitatea de ctitor principal, iar la intrare se află tabloul votiv, în care sunt zugrăviţi în mărime naturală, preotul Gheorghe I. Cotenescu şi soţia sa, îmbrăcată în frumosul port muscelean”, a arătat publicistul Radu Petrescu-Muscul.

Domnia sa a prezentat în cadrul expoziției contextul în care au fost realizate fotografiile, relatând aspecte inedite din viața, activitatea și slujirea preotului Gheorghe Cotenescu.  

 

Alte articole despre: