Biserica Cuvioasa Parascheva din satul Igoiu
Biserica Cuvioasa Parascheva din satul Igoiu, comuna Alunu, reprezintă o ctitorie moşnenească, asemenea majorităţii locaşelor de cult din Oltenia veacului al XVIII-lea. Crucea veche, situată lângă biserică, descoperă faptul că a fost înălţată între anii 1751-1752 de către Teodor Monahul şi meşterul pietrar Gheorghe.
Se păstrează în forma orginală, fiind înălţată din grinzi masive de stejar, pe temelie de piatră, fără turlă, cu altar decroşat şi pridvor deschis. Bolţile din altar, naos şi pronaos sunt realizate de asemenea din dulapi de lemn. În zonele centrale (dintre pereţi) se remarcă arce din lemn îmbinate la cheie, iar acoperişul este realizat cu şindrilă bătută pe astereală din lemn.
În interior este pardosită în întregime cu dale din piatră. În pridvor semnalăm mormântul lui Cosma, unul dintre ctitori, iar în pronaos o piatră fenerară, cu o inscripţie substanţial deteriorată, care vreun nume şi nici vreo dată, dar în partea superioară este ornamentată cu simbolul crucii şi semnele Iisus NIKA.