Eşti aici

„Activitatea cultural-duhovnicească şi social-misionară a episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului”, o nouă apariție editorială la Editura Praxis

27 Aprilie / Cultural

Puțin cunoscut în perioada comunistă, datorită pensionării sale forțate și stabilirii domiciliului forțat la Mănăstirea Bistrița, ilustrul episcop Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a captat în istoriografia recentă atenția unor istorici care i-au recunoscut și afirmat activitatea cultural-misionară și socială desfășurată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și, în special, rolul de „promotor al creștinismului social în România interbelică”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Editura Praxis a publicat volumul Activitatea cultural-duhovnicească şi social-misionară a episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, volum ce reunește comunicările simpozionului organizat de Arhiepiscopia Râmnicului și Secretariatul de Stat pentru Culte. 

În debutul volumului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie remarca: „Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, prin activitatea sa excepțională atât în domeniul cultural cât și social-filantropic și misionar, nu poate să nu fie situat în această mare pleiadă a marilor ierarhi ai Eparhiei Olteniei de sub Munte, care au contribuit pe deplin la dezvoltarea culturii naţionale și implicit la întărirea conștiinței de neam a românilor.
Astfel, aşezarea pe scaunul episcopal, ca locotenent în 1920, apoi ca eparhiot în 1921, a episcopului Vartolomeu Stănescu Băcăuanul a fost providențială pentru Eparhia Râmnicului. 

Absolvent al Seminarului şi Facultăţii de Teologie din Bucureşti, absolvind cursurile de doctor în Sociologie la Sorbona, fără însă a-și susține teza, Vartolomeu Stănescu venea cu o bogată experinţă administrativă, dobândită în diferitele funcţii pe care le ocupase, dar şi cu experienţa didactică în calitate de profesor la disciplina Noul Testament, la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
Ierarhul luminat, în calitate de membru al Sfântului Sinod, fusese referent al diverselor acte şi comunicate asupra cărora Biserica Ortodoxă Română îşi exprimase în mod oficial opiniile. Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici creştine referitoare la problemele doctrinare şi canonice impuneau o nouă abordare, întrucât după Primul Război Mondial tot mai multe societăţi şi asociaţii ecumenice îşi manifestau interesul de a iniţia noi consfătuiri
şi dezbateri în legătură cu rolul Bisericii în păstrarea păcii, dar mai ales a condiţiilor în care aceasta își putea reface unitatea.
O grijă aparte a purtat ierarhul Vartolomeu celor pe care-i păstorea în Eparhia Râmnicului Noului Severin. Încă de la numirea sa ca locotenent de episcop, a fost preocupat de îmbunătăţirea stării materiale şi culturale a preoţilor şi credincioşilor, motiv pentru care a înfiinţat Societatea Renaşterea, societate recunoscută de către stat în mai 1923. Prin această societate dădea naştere unui sistem centralizat de misionarism, sistem ce-şi avea reprezentanţi atât din rândul credincioşilor - la nivelul parohiei, dar şi a clerului – în special în structurile de conducere”.

„Opera sa, lipsită încă de notorietatea pe care ar merita-o - subliniază Prof. Dr. George Enache în studiul Episcopul Vartolomeu Stănescu, promotor al
creştinismului social în România interbelică - 
reprezintă pentru un specialist în teologie socială sau un istoric al Bisericii Ortodoxe Române o adevărată revelaţie în contextul literaturii teologice româneşti, prin deschiderea pe care o manifestă faţă de principiile „creştinismului social”, el fiind promotorul şi cel
mai de seamă reprezentant în România al acestui curent de gândire care-şi propusese să regândească principiile modernităţii prin prisma valorilor creştine”.

Istoricul Prof. Dr. George Enache evidențiază de altfel și „ideile fundamentale din opera episcopului Vartolomeu, idei care, după cum se va vedea, formează un sistem funcţional şi dinamic. În perioada studiilor extrem de serioase de la Paris, unde a absolvit dreptul şi sociologia, Vartolomeu Stănescu şi-a însuşit temeinic principiile „creştinismului social”, care cunoştea, la sfârşitul secolului al XIX-lea, o dezvoltare remarcabilă în vestul Europei, deopotrivă în mediul catolic şi protestant. Lucrările sale abundă de citarea a numeroşi autori de referinţă care au avut mai mult sau mai puţin, de-a face cu acest curent de gândire, semn al preocupărilor extrem de serioase pe margine a acestui subiect, nefiind vorba în cazul său de o convertire produsă după lectura unei cărţi.
Dar aceste lecturi au fost puse în slujba unor căutări personale, iar Vartolomeu Stănescu a avut o capacitate remarcabilă de a asimila şi „autohtoniza”, la nivelul realităţilor româneşti şi al Bisericii Ortodoxe Române, ideile europene, referirea la acestea în operele sale însemnând implicit o asumare şi transformare a lor în convingeri personale”.

În studiul Conceptualizarea teologico-politică a modernității politice în discursul episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, Dr. Cătălin Raiu de la Universitatea din București, „Vartolomeu Stănescu îşi dedică mare parte din exprimarea sa publică conturării unei istorii a modernităţii sociale şi politice cu scopul de a sublinia impactul pozitiv al libertăţii religioase şi democraţiei asupra Ortodoxiei româneşti. Vrând să conjuge modernitarea cu Ortodoxia, ierarhul prezintă istoria modernităţii politice prin intermediul istoriei creștinismului european, contrastând starea creștinismului în Vechiul Regim cu oportunităţile, dar și neplăcerile aduse de modernitate. El furnizează o lectură teologico-politică asupra regimurilor politice moderne, încercând să discearnă autenticitatea creştinismului răsăritean în vraful de doctrine politice, dintre care, fără îndoială, comunismul primeşte cea mai severă critică din partea ierarhului.
În lectura sa, modernitatea este șansa creștinismului de a împlini faptic porunca evanghelică a separaţiei puterii spirituale de cea terestră, dar pe de altă parte creștinismul a pierdut poziţia dominantă de care se bucura în Evul Mediu și se vede nevoit să confrunte secularismul politic și mai ales indiferenţa religioasă produse de mișcările și doctrinele politice de tip socialist”. 

Apărut în condiții grafice deosebite, volumul prilejuiește deopotrivă Viaţa şi activitatea episcopului Vartolomeu Stănescu până la alegerea în demnitatea de episcop al Râmnicului, în studiul Pr. Dr. Laurențiu Rădoi, urmate de studiile: Pr. dr. Ștefan Zară, Școlile teologice din Episcopia Râmnicului Noul-
Severin și grija episcopului Vartolomeu Stănescu față de acestea
; Pr. Lect. Univ. Dr. Petre Sperlea, Implicarea episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului Noului Severin în remodelarea clerului eparhial; Lect. univ. dr. Nicolae Drăgușin, Episcopul Vartolomeu despre proiectul de lege privind regimul general al cultelor. Noțiunea „dreptului natural la închinare”; Prof. dr. Sorin Oane, Este vinovat Vartolomeu Stănescu de desființarea Episcopiei Râmnicului din 1939?; Pr. Constantin Olariu, Activitatea episcopului Vartolomeu Stănescu în dialogul interreligios.

Alte articole despre: