Sprijin pentru familiile rrome în apropierea Sărbătorii Nașterea Domnului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în data de 10 decembrie au continuat activitățile social-filantropică inițiate de către Părintele Nicolae Dorin Buda, coordonator al Biroului de Catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Parohia Ostroveni din Râmnicu-Vâlcea.
La Parohia Ostroveni a fost organizată o nouă colectă de haine și alimente, acestea fiind oferite familiilor de rromi din localitatea Muereasca și Bujoreni.
„În perioada de iarnă multe dintre familiile de rromi se află în imposibilitatea de a-și putea încălzi locuințele, de a se îmbrăca corespunzător sau de a se hrăni în mod adecvat. Alimentele și hainele strânse în cadrul colectelor organizate de către Părintele Protoiereu aduc într-adevăr bucurie în aceste familii ale căror singure surse de venit în perioada de iarnă rămân alocațiile copiilor și, în anumite situații, ajutoarele sociale. În cadrul întâlnirilor cu aceste familii învățăm de multe ori că urările pe care le transmitem în apropierea sărbătorilor se pot împlini doar fiind solidari unii cu ceilalți și, în felul acesta, bucuria este deopotrivă a celui care primește, dar și a celui oferă darul”, a subliniat Părintele Nicolae Dorin Buda.