Cerc pastoral-misionar în Protoieria Călimănești
Preoții de la parohiile arondate Cercului pastoral-misionar Gura Văii, Protoieria Călimănești, s-au întrunit marți, 18 februarie, în ședință de lucru, la biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Parohiei Bogdănești II.
Tema întrunirii pastoral-misionare a fost dedicată „Anului omagial al pastorației părinților și copiilor”, iar referențiar a fost preotul Victor Constantin Croitoru, de la Parohia Bogdănești II.
„Pastorația părinților și a copiilor nu este o lucrare recentă a Bisericii, pentru că familia a fost în grija ei totdeauna. Lucrarea pastoral-misionară a Bisericii trebuie să se adreseze în primul rând părinților, pentru că ei sunt primii pedagogi ai copiilor și cei mai în măsură ca să-i educe pe copii. Dacă părinții devin dezinteresați pentru formarea duhovnicească a copiilor, atunci și copiii vor deprinde atitudini și comportamente indiferente față de credință și Dumnezeu. De aceea, este nevoie de organizarea de întâlniri catehetice cu adulții, dar și implicarea lor în activitățile concrete și viața liturgică a Bisericii. Nu în ultimul rând, pastorația trebuie să includă și copiii. Chiar dacă nu beneficiază de educație religioasă în familie, copiii își pot impropria abc-ul credinței prin intermediul orei de Religie din școală, cunoștințe pe care le pot dezvolta ulterior prin implicarea lor în activități creative și educaționale, pe care fiecare parohie le poate derula. Astfel, prin implicarea părinților și a copiilor în activitățile catehetice, Biserica cultivă nu numai cetățeni bine educați pentru societatea în care trăim, ci și cetățeni ai Împărăției cerești”, a precizat părintele Victor Constantin Croitoru.