Eşti aici

Cercul pastoral-misionar Orleşti s-a întrunit la Parohia Alba Olanu II

30 Septembrie 2015 / Viața Eparhiei

Pentru intensificarea activităţii pastoral-misionare din Protopopiatul Drăgăşani, clericii arondaţi cercului pastoral-misionar Orlești s-au întâlnit, marți, 22 septembrie 2015, în Parohia Alba Olanu I, comuna Olanu, judeţul Vâlcea. Cu această ocazie s-au dezbătut probleme culturale, misionare, sociale şi probleme de actualitate în scopul comunicării mai bine a realităţilor din fiecare parohie şi a identificării metodelor de pastoraţie specifice mediului urban sau rural în care preotul îşi desfăşoară activitatea.

Întâlnirea a debutat la ora 8:00 în biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” cu săvârşirea Sfintei Liturghii, şi a continuat cu prezentarea unei comunicări ştiinţifice, susţinută de pr. paroh Badea Gheorghe, având ca temă„ Regulamentul pentru Organizarea și Funcționarea Comisiei de Pictură în B.O.R.”.

„La final, au avut loc discuţii libere referitoare la finalizarea procesului de restituire, în natură şi echivalent, a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist din România, respectiv Legea nr. 165 / 2013 și despre importanța implementării proiectelor catehetice la nivelul fiecărei parohii”, a spus Părintele Iulian Mădălin Buşagă, Protopop de Drăgăşani.

Manifestarea se încadrează în rândul evenimentelor dedicate Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Alte articole despre: