Eşti aici

„Un mărțișor din suflet” oferit beneficiarelor Căminului pentru persoane vârstnice din Râmnicu-Vâlcea

1 Martie / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a derulat și anul acesta Proiectul „Un mărțișor din suflet!”

Activitatea a avut loc la Căminul pentru persoane vârstnice din Râmnicu-Vâlcea, unde au fost oferite flori beneficiarelor, dar și personalului angajat. Părintele misionar Mihai Sandu a săvârșit rugăciuni pentru beneficiarii centrului și pentru personalul care oferă asistență și sprijin în mod permanent. 
„Această acțiune s-a desfășurat în semn de dragoste și recunoștință, la început de primăvară, unde 50 de persoane au primit flori, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Recunoștința și dragostea sinceră a doamnelor s-a manifestat prin bucuria cu care ne-au întâmpinat, motiv pentru care am simțit că aceste frumoase tradiţii româneşti, care însoțesc începutul de primăvară, contribuie la întărirea sentimentului de dragoste, de prietenie și de comuniune”, a precizat doamna Viorica Adriana Iancu, Consilier Social al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Alte articole despre: