Proiectul filantropic „Să-i îngrijim pe cei bolnavi!” la Parohia Valea Bisericii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, sub îndrumarea Sectorului Social din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Parohia Valea Bisericii-Orlești se derulează în această perioadă mai multe proiecte social-pastorale.
Grupul de inițiativă în educație și timp liber de calitate, coordonat de părintele paroh, Sîia Luca-Georgian a inițiat programul serilor duhovnicești la nivel de parohie, ca pe toată perioada Postului Mare, atât credincioșii, cât și grupurile catehetice de tineri să ia parte la întâlniri, dialoguri și dezbateri duhovnicești. O astfel de întrunire a avut loc la sfârșitul săptămânii a patra din Post, având ca temă afirmația Sf. Pavel: Toate îmi sunt de îngăduite, dar nu toate îmi folosesc (I Corinteni VI,12).
„Ținem seama că în viața omului creștin-ortodox, un rol deosebit îl are virtutea responsabilității sau asumării faptelor săvârșite, ceea ce numesc sfinții smerita cugetare. Fără prea multe eforturi, ne dăm seama, că în viața noastră există mai întâi cauzele spirituale ale bolilor, care duc apoi la suferința trupului. În sinteza Referatului Biblic al Sfinților Părinți învățăm faptul că centrul vieții noastre este inima, căci toate vin din inimă, pleacă din inimă, toate trec prin inimă și toate există în inimă”, a conchis părintele paroh cuvântul său catehetic.
În cadrul acestui program s-a derulat o nouă etapă a proiectului filantropic parohial Să-i îngrijim pe cei bolnavi!, fiind vizitați la domiciliu câțiva bolnavi, cărora tinerii enoriași le-au alinat întristările cu daruri de alimente și cuvinte de îmbărbătare. Ziua s-a încheiat prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de preoți, în mijlocul cărora s-a aflat părintele protoiereu Ion Dumitrașcu.