Bucurie și speranță pentru copiii din centrele de plasament din Râmnicu-Vâlcea
Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului și Protoieria Călimănești au oferit miercuri, 11 decembrie, daruri pentru 75 de copii, aflați în două centre de plasament din municipiul Râmnicu-Vâlcea.
Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a bucuriei de a dărui, fapt pentru care, prin contribuția preoților și credincioșilor de la parohiile Protoieriei Călimănești, 75 de copii de la două centre de plasament din municipiul Râmnicu-Vâlcea au primit daruri. Acestea au constat în cărți de rugăciuni, iconițe și dulciuri, iar micuții beneficiari au fost 35 de copii de la Centrul de plasament Ana, aflat în apropierea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, respectiv 40 de copii de la Centrul de plasament Andreea, aflat în apropierea Școlii Gimnaziale nr. 13. În cadrul Centrului de plasament Andreea este și un centru pentru copiii cu dizabilități.
Alături de copii și de personalul social al celor două centre, au fost coordonatorii acțiunii social-filantropice, și anume doamna Viorica Adriana Iancu, consilier social-filantropic eparhial, și părintele protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu, al Protoieriei Călimănești, dar și preoți de la parohii din Protoieria Călimănești.
Înainte de oferirea darurilor, preoții au interpretat câteva colinde tradiționale pentru a-i încânta pe cei mici.
„Sărbătoarea Naşterii Domnului este întotdeauna un moment de bucurie, în special pentru copii, motiv pentru care am organizat această acţiune socială împreună cu Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului la două centre de plasament. Mai mult decât aceste daruri, am dorit ca acești copilași din familii defavorizate să nu resimtă atât de mult lipsa sau abandonul părinților, ci să aibă nădejde că ei nu vor fi singuri. Le mulțumesc lucrătorilor sociali pentru implicarea lor în procesul de incluziune socială a acestor copii defavorizați, mai ales pentru că le asigură un mediu de siguranță și le dăruiesc clipe de bucurie unor suflete care poartă multă tristețe”, a precizat pr. protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu.
La rândul lor, copiii de la cele două centre de plasament au dorit să le dăruiască binefăcătorilor lor câte un dar, iar recunoștința lor și-au exprimat-o prin chipuri vesele și cântarea unor colinde. Totodată, le-au transmis să nu uite că: „De Crăciun, oamenii mari sunt iar copii” și că, deși mare parte dintre ei au fost abandonați de părinți și nu au parte de iubirea lor, bucuria vieții este: „să iertăm toate, să ne iubim, ca să fim mai buni”.