Eşti aici

Olimpiada de Religie pentru clasele V-XII și Gimnaziada județeană la șah

23 Februarie 2019 / Învățământ

Sâmbătă, 23 februarie, la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea s-a desfăşurat etapa locală a Olimpiadei de Religie pentru clasele V-XII, zona Râmnicu Vâlcea. În aceeași zi a avut loc și etapa județeană a Gimnaziadei la șah pentru elevii din județul Vâlcea.

Concursurile au fost organizate de ISJ Vâlcea, prin inspectorul şcolar pentru Religie, prof. Popescu Romeo, respectiv dna. Prof. Iuliana Claudia Gavrișiu, inspector școlar la disciplina educație fizică, în colaborare cu Arhiepiscopia Râmnicului, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului şi prin implicarea profesorilor de Religie din judeţul Vâlcea.

Competiţiile s-au desfăşurat şi în alte zone ale judeţului, conform împărţirii pe cercuri pedagogice. Orașele Drăgăşani, Horezu, Bălceşti, Berbeşti şi Brezoi au găzduit elevii participanţi din zonele respective.

La nivelul judeţului Vâlcea, au participat în cadrul acestor concursuri peste 300 de elevi, dornici să expună, cu talent şi dăruire, în lucrările lor, cunoştinţele dobândite în cadrul orelor de Religie. Elevii calificaţi în urma rezultatelor finale vor participa la etapa judeţeană.

 

Alte articole despre: