Eşti aici

Activități catehetice la Parohia Horezu I

21 Mai 2019 / Învățământ

Marți, 21 mai, Părintele Protoiereu Mihai Cârțan a desfășurat la centrul catehetic al Parohiei Horezu I o nouă activitate catehetică la care au participat elevi și preșcolari de la instituțiile de învățământ din apropierea bisericii.

Părintele protoiereu le-a vorbit copiilor despre cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, care „L-au propovăduit pe Hristos în alt mod, nu atât prin cuvinte, cât L-au propovăduit mai ales prin fapte, prin pilda vieţii lor, prin fapte bune pe care le-au făcut şi prin întoarcerea popoarelor la credinţa cea adevărată, la Dumnezeu, făcând ca mii de suflete să fie încorporate la Trupul tainic al Mântuitorului Hristos, care este Biserica.

Sfântul Constantin era fiul lui Constant dar şi al Sfintei Elena, soţie aleasă şi mamă desăvârşită. El a primit din fragedă copilărie o educaţie aleasă, în spirit creştin, care i-a sădit în suflet iubirea de Dumnezeu şi de oameni, atât de necesare, mai ales în acele vremuri tulburi şi nestatornice. Sfânta Elena a rupt lumină din lumina sufletului ei de mamă creştină şi a dăruit-o fiului ei Constantin ca să crească vlăstar vrednic, ramură de finic în casa lui Dumnezeu. De aceea n-a fost încununat numai marele Constantin, căruia i s-a arăta pe cer semnul biruitor al Sfintei Cruci şi Hristos însuşi, ci şi Sfânta sa mamă, care cu grijă sfântă, l-a pregătit, l-a ajutat să-şi împlinească misiunea sa faţă de Dumnezeu în lume”.

În bune desfășurare a activității s-au implicat domnii Cristian Popescu, membru în Adunarea Eparhială, și studentul teolog Mihai Cârțan.

Alte articole despre: