Eşti aici

Activități catehetice la Parohia Fedeleșoiu

1 Iunie 2021 / Învățământ

La invitația cadrelor didactice de la Școala Fedeleșoiu, părintele Florian Gavriil Dângă a susținut câteva activități catehetice la care au participat copiii de la grădiniță și de la clasele primare.
Părintele le-a citit celor mici povestioare cu conținut creștin, ajutându-i să deslușească tainele credinței.

„Seminţele credinţei în Dumnezeu şi ale evlaviei, semănate de timpuriu în sufletul copilului, formează rădăcini adânci şi sănătoase, care rămân neschimbate toată viaţa. Sfântul Apostol Pavel, când vorbeşte creştinilor din Efes despre obligaţiile lor, între altele le porunceşte: „Şi voi, părinţilor, creşteţi pe copiii voştri în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efeseni VI, 4)”, a amintit părintele Florian.

Alte articole despre: