Viața Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii

Pe acest sfânt, care a trăit după pilda sihaștrilor de demult, deschizând drumul iubitorilor de liniște și rugăciune, l-a rânduit pronia lui Dumnezeu să reînnoiască duhul cuvioșilor pustnici, care dintru început au ales Iezerul ca sfânt loc de vieţuire. Prin pilda vieții sale, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii ne-a lăsat model de trăire creștină în lume şi cale spre desăvârșire în viața monahală.

Despre Sfântul Antonie nu vorbesc prea mult izvoarele scrise ale istoriei, despre el grăiesc în tăcere mai ales, peștera sfintelor sale nevoințe, care depășesc firea trupului îmbătrânit prin curgerea timpului, mormântul său, ascuns sub stânca prăbușită peste el prin îngăduința lui Dumnezeu, bisericuța cea mică a Iezerului, închinată Maicii Domnului, dar şi mai mult, acum, în vremurile de pe urmă, sfintele sale moaște, pe care Dumnezeu le-a scos ca pe o comoară de mult preț în timpuri de sărăcie duhovnicească și greu încercate ale istoriei neamului nostru.

Sfântul Antonie s-a căsătorit în oraşul Râmnicu-Vâlcea cu Despina şi a avut cel puţin un fiu, cu numele de Mihail. Vreme de 44 de ani, Sfântul Antonie a continuat preocuparea părinţilor săi, comerţul, făcând multe fapte de milostenie creştinească şi îmbogăţindu-şi sufletul cu alese virtuţi. (...) La 64 de ani, în timpul domniei Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) se prezintă vrednicului episcop Ştefan al Râmnicului cerându-i binecuvântare pentru a se retrage în mănăstire. Se crede că acesta i-a recomandat Mănăstirea Sărăcineşti, terminată în 1688 la a cărei construire contribuise şi Sfântul Antonie. (...) După o perioadă de trei ani de încercare şi vieţuire în această mănăstire, simţindu-se încă în putere şi iubind vieţuirea retrasă şi închinată cu totul lui Dumnezeu cere blagoslovenie ierarhului de la Râmnic, Ilarion (1693-1705), pentru a merge în Sfântul Munte Athos. Dar văzând în el o personalitate marcantă a monahismului românesc, de care ţara avea nevoie în acele vremuri, episcopul Ilarion îi recomandă să-și aleagă una din mănăstirile de pe cuprinsul Țării Românești. Supunându-se voii sfinţitului ierarh şi aflând despre Schitul Iezer că se află la munte, în pustie, şi fiind în acea vreme cu totul părăsit „nelăcuind măcar un călugăr sau alt om pământean şi biserica fiind surpată”, a cerut voie arhiereului să se retragă acolo. Astfel că, venind la Iezer şi sfătuindu-se monah şi episcop, au luat hotărârea să prefacă bisericuţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi chiliile necesare vieţii de obşte. În acest fel Sfântul Antonie devine cel de-al doilea ctitor al Iezerului, deoarece toată agoniseala câştigată de pe urma negustoriilor sale din lume o foloseşte pentru a reface schitul, ajutându-l şi preasfinţitul Ilarion. Muncind fără odihnă, în scurt timp au ridicat biserica, au construit chilii, au făcut zid împrejur şi au împodobit sfântul lăcaş cu toate „cele de trebuinţă”. A eliberat apoi preasfinţitul Ilarion pe Sfântul Antonie de orice grijă acordându-i binecuvântarea de a se retrage în pustie, numind alt egumen şi rânduind părinţi vieţuitori în obşte. (...)  După 28 de ani de aspră vieţuire monahală, mulți trăiţi în sihastrie, fiind cu totul înfrumuseţat în cele ale Duhului şi ajungând la vârsta bătrâneţelor, îi descoperă Dumnezeu mai-nainte cu patruzeci de zile timpul trecerii sale la cele veşnice. Era a 23-a zi a lunii noiembrie din anul 1720. După ce a citit toată slujba ce se cuvenea, ieromonahul Nicolae fiind biruit de oboseală şi de întristare pentru despărţirea de părintele său a adormit puţin şi a văzut în vedenie pe Cuvios spunându-i: “Nu te întrista pentru ducerea mea din lumea aceasta, ci mai mult te bucură, că n-am murit precum ţi se pare, ci acum am mers la bucurie şi la odihnă. Şi pentru ascultarea ce mi-ai făcut, îţi multumesc şi mă voi ruga lui Dumnezeu pentru voi”. 

Pentru cumpărarea acestui volum puteți accesa și http://www.librariasophia.ro/carti-Via%C5%A3a-Sf%C3%A2ntului-Cuvios-Anto....