Eşti aici

15 iunie 2016

Pomenirea poetului național Mihai Eminescu

15 Iunie 2016 / Cultural

Comemorarea poetului național Mihai Eminescu în data de 15 iunie 2016, la împlinirea a 127 de ani de la trecerea la cele veșnice, a constituit în mod cert prilejul binemeritat pentru evocarea prezenței „poetului nepereche” (G. Călinescu) între valorile literaturii universale. 

Mihai Eminescu rămâne în conștiința neamului românesc nu doar prin inegalabila operă literară, ci și prin convingerile religioase și activitatea militantă pentru redescoperirea și afirmarea identității naționale și religioase căci, afirma poetul, „de aproape de două mii de ani ni se predică să ne iubim, noi ne sfășiem" iar „în loc de a urma prescripțiunile unei morale aproape tot atât de vechi ca și omenirea, în loc de a urma pe Dumnezeu, omenirea necorijabilă nu-I urmează deloc”.

Deși nu poate fi prezentat ca un mistic sau un om profund religios, Mihai Eminescu a fost cinstit de Biserică pentru că și-a dedicat întreaga viață neamului său. Rămâne un fiu al neamului românesc și fiu al Bisericii  despre care scria că „ e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, slujba Parastasului pentru marele poet a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oamenilor de cultură vâlceni, a preoților și elevilor de la Seminarul Teologic Sfântul Nicolae și a elevilor Colegiului Național Matei Basarab din Râmnicu-Vâlcea. Pomenirii liturgice i-a fost alăturat și cuvântul de evocare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, intitulat Mihai Eminescu – luceafăr ce veșnic luminează cultura română, mesaj ce a fost transmis de către Preasfințitul Părinte Emilian.

Evenimentul duhovnicesc a fost urmat de un moment cultural-artistic susținut de către Trupa de teatru Constantin Popian a Arhiepiscopiei Râmnicului, coordonată de către doamna Doina Miclezi, și de către Corul Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, sub bagheta părintelui director, Arhid. Dr. Codruț-Dumitru Scurtu.

Comemorarea a împlinit deopotrivă nevoia de rugăciune pentru așezarea sufletului poetului național în rândul sfinților, dar și setea de cultură, ostoită prin ascultarea versurilor sale.

Alte articole despre: