Eşti aici

„Sara bună lui Crăciun”

Concert de colinde la Catedrala Arhiepiscopală

18 Decembrie 2016 / Cultural

Duminică, 18 decembrie 2016, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea a avut loc Concertul de colinde „Sara bună lui Crăciun”.

Concertul a fost susținut de către Grupul psaltic „Metania”, dirijat de Protos. Meletie Țurcanu, Corul „Sf. Ierarh Antim Ivireanul”, dirijat de Prof. Cristian Marian Stroe și membrii Trupei de teatru „C.C.Popian” a Arhiepiscopiei Râmnicului.

În cadrul evenimentului, cercetașii vâlceni au adus la catedrală lumina de la Betleem, continuând astfel tradiția ca în apropierea Sărbătorii Nașterii Domnului să fie prezenți la evenimentele duhohovnicești care se desfășoară aici.

Chiriarhul Râmnicului, în cuvântul de binecuvântare împărtășit celor prezenți, a subliniat lucrarea misionară a Grupului psaltic „Metania” și a Corului „Sf. Ierarh Antim Ivireanul” care oferă răspunsurile liturgice la slujbele săvârșite în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea însă sunt prezenți și la evenimente spiritual-culturale unde, prin cântarea religioasă slăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime slăvit, iar prin cântarea cultă și prin colinde descoperă modul în care spiritualitatea creștină a fost impregnată în cultură. Înaltpreasfinția Sa a apreciat totodată și lucrarea misioanară a Trupei de teatru „C.C.Popian” a Arhiepiscopiei Râmnicului, oferindu-le membrilor acesteia diplome de vrednicie.

 

Alte articole despre: