Veșmânt de har pentru biserica nouă a Mănăstirii Ostrov

La finalul slujbei de sfințire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a descoperit semnificațiile acesteia, accentuând că „Biserica este casa lui Dumnezeu, iar rugăciunile şi actele de la sfinţirea altarului noii biserici exprimă prezenţa şi lucrarea sfinţitoare a Mântuitotului Hristos în mijlocul celor ce cred în El potrivit făgăduinţei Sale: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor!” (Matei XXVIII, 20). Târnosirea sau sfinţirea unei biserici este un ritual sfânt şi bogat în semnificaţii spirituale prin care se cere lui Dumnezeu harul Său sfinţitor. Ritualul bogat şi plin de semnificaţii duhovniceşti, este inspirat din mai multe evenimente biblice din Vechiul Testament, în special sfinţirea Chivotului (Ieşire XL) şi sfinţirea Templului lui Solomon (III Regi VIII; II Cronici V – VII).

Biserica, numită de Sfântul Gherman al Constantinopolului, cerul pe pământ, casa în care locuieşte şi se preumblă Dumnezeu, e întemeiată pe temelia apostolilor (Efeseni II, 20), mărturisită de către martiri şi aşezată pe sfintele moaşte ale acestora, ca pe un tron. Ne rugăm lui Dumnezeu să trimită pe Duhul Sfânt ca să sfinţească biserica aceasta şi să o umple de lumina cea veşnică a dumnezeirii, s-o aleagă locaş şi scaun slavei Sale, să o împodobească cu darurile Sale cele dumnezeieşti şi mai presus de lume, să o facă liman celor înviforaţi și vindecare celor pătimitori.

Am săvârșit rugăciuni în Sfântul Altar, care este sfânt, pentru că în el se află Sfânta Masă sau Prestolul pe care se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Ea simbolizează mormântul Mântuitorului Hristos, iar altarul gropniţa din jurul mormântului. Pe Sfânta Masă Se odihneşte Mântuitorul ca Dumnezeu, iar ca om Se jerfeşte. Aşa cum arată Sfântul Simeon,  „această masă este jertfelnicul lui Hristos, scaunul slavei, locaş lui Dumnezeu, mormânt şi odihnă lui Hristos. Masa îl arată pe El îngropat într-însa şi, prin sfinţire şi ungere cu Sfântul Mir, primeşte darul Duhului… Sfântul Prestol asemănându-se lui Hristos care S-a îngropat, închipuie cele ce sunt ale îngropării. Prin înfricoşătorul jertfelnic, adică prin Sfânta Masă, dumnezeiasca biserică arată pe Stăpânul cerului care este şi ,,Sfânta Sfintelor” şi ne cheamă scaun, locul lui Dumnezeu, odihna, curăţirea, locaş al jertfei celei mari, mormântul lui Hristos şi sălăşluirea slavei Lui”, a spus Înaltpreasfinția Sa, „iar cei care intră în ea primesc harul Duhului Sfânt”.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe scenă în apropierea ctitoriei Sfântului Voievod Neagoe Basarab din secolul al XVI-lea, unde va fi așezat și altarul de vară al mănăstirii.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a vorbit despre viața aleasă a primului ctitor, prăznuit în ziua sfințirii noului locaș: „Sfântul Neagoe Basarab este nepot al Marelui Domnitor Mircea cel Bătrân. Avem de-a face cu un copil din familie boierească, din familie de domnitor. Mama lui, pe numele său Neaga făcea parte din familia sfântă a Brancovicilor (din Serbia). Neaga Brancovici sau Brancoviciu, cum o numesc sârbi, l-a născut pe acest tânăr Neagoe. 
Dragii mei, Neaga a ajuns văduvă de tânără, pentru că tatăl lui Neagoe, de tânăr s-a mutat la Domnul. Deci, Neaga a fost luată în a doua căsătorie de unul din familia Craioveștilor, de Pârvu, care l-a crescut pe acest tânăr Neagoe cu frică de Dumnezeu, nu din frică, ci cu frică de Dumnezeu. Și de la mama lui Neaga a deprins toate calitățile creștinești. A deprins toate calitățile de bun creștin al Bisericii noastre pravoslavnice. 
Dascăli în teologie, pe lângă mama lui, a avut pe părinții călugării de la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea. Noi știm că această ctitorie vâlceană a fost ctitoria familiei sale, a basarabilor, a lui Neagoe Basarab. La Bistrița, știm din sinaxarul Bisericii noastre că a trăit Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului, pentru o vreme. De la acest atlet al lui Hristos, Neagoe a deprins rugăciunea inimii, rugăciunea neîncetată, și cuvântul dumnezeiesc, fiindu-i ucenic apropiat. Un mare cărturar grec al secolului XV, Gavriil Protul sau protosul Sfântului Munte a lăsat o consemnare extraordinară: „Iar fericitul Nifon îl întărea pe Neagoe cu învățăturile sale ca să crească, să se înalțe în toate faptele bune și să se ridice în noroc bun, și să fie bineplăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, că mai apoi cu rugăciunea sfinției sale să umplură amândoi”. Lângă un părinte duhovnicesc bun, cresc oameni cuminți, cu frică de Dumnezeu. Sfântul Nifon s-a ridicat la nivelul părintelui duhovnicesc, și din ucenicul lui a făcut boier al Țării Românești, voievod, dar, în același timp, l-a dus după el în Raiul lui Dumnezeu. De aceea, când părintele Nifon s-a îndreptat spre Muntele Athonului și și-a dat obștescul sfârșit în data de 11 august a anului 1508, la mănăstirea Dionisiu, ucenicul lui bun, Neagoe, a plâns mult după el, și s-a făcut ctitor al mănăstirilor din Athos.
În jurul anului 1520, Gavriil Protul spune așa: „Neagoe se face ctitor a toată Sfetagora Athonului, se face ctitor în Muntele Athos, pentru că la Mănăstirea Dionisiu, unde era zidită biserica de înaintaș, Sfântul Neagoe construiește turnul mănăstirii și face multe danii, inclusiv o raclă pregătește pentru Sfântul Ierarh Nifon al Țarigradului sau al Constantinopolului și zilnic se închina la ea.” În anul 1517, boierii Țării Românești îl aleg domnitor. Și el, prin smerenia pe care a învățat-o de la Sfântul Nifon, le-a spus așa: „Nu sunt vrednic să mă urc pe scaunul domnesc. Lăsați-mă așa cum sunt! Nu voi urca niciodată!” Și la rugăciunile lor, s-a lăsat înduplecat și-a ajuns voievod al Țării Românești, și primul lucru pe care îl face este o solicitare către Patriarhia Constantinopolului prin care cerea canonizarea părintelui său duhovnicesc, a Sfântului Nifon, a fostului dascăl căruia niciodată nu i-a ieșit din ascultare. Patriarhia Constantinopolului îl ascultă pe domnitorul Țării Românești, pentru că a fost ctitor a toată Sfetagora, adică a Muntelui Athos și a altor Patriarhii. A plătit tribut Porții otomane pentru Patriarhia Constantinopolului, și atunci avea o mare trecere la Poarta de la Istanbul. În același timp, cu smerenie asculta de Patriarhul Constantinopolului, care i-a îndeplinit dorința și l-a canonizat foarte repede pe Sfântul Ierarh Nifon. 
N-a uitat de ctitoria de la Bistrița. După ce Sfântul Nifon s-a mutat la Domnul, Neagoe l-a sprijinit pe ieromonahul Macarie, starețul Mănăstirii Bistrița, să tipărească Liturghierul în limba slavonă. A avut și preocupări cărturărești, întrucât Voievodul l-a ajutat financiar la tipărirea Liturghierul slavon în 1508. Apoi, tipărește Octoihul în 1510, urmând să încununeze lucrările duhovnicești ale Bisericii cu cărți, prin Tetraevangheliarul din 1512. În 1504 se căsătorește cu Despina Milița, de neam sârb, din familia Brancovicilor. Un unchi al ei de care a ascultat mult Despina a fost primul episcop al Râmnicului, Maxim Brancovici. Împreună cu Neagoe a făcut o simbioză duhovnicească foarte bună și au adus pe lume 6 copii, dintre care 3 au murit de tineri. Spune Iorga: „Copiii Ion, Petre și Anghelina i-au adus ofrandă lui Dumnezeu.” Iar ceilalți trei, Teodosie, Ruxandra și Stana au crescut în frica lui Dumnezeu și ca mlădițe curate în Sfânta Biserică. Tot Nicolae Iorga o descrie pe Despina drept „unul dintre cele mai curate chipuri de doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca și Neagoe clădirile, giuvaierele, cărțile prețioase, bună soție și duioasă mamă. Ea nu-și dezmințea neamul înalt din care se cobora.” Fiind o credincioasă bună, această Despina Milița, s-a călugărit după ce a ctitorit această Mănăstire a Ostrovului, s-a călugărit în obștea mănăstirii de la Ostrov și-a luat numele de Platonida. 
Sfântul Neagoe Basarab a cârmuit Țara Românească între ani 1512- 1521, remarcându-se prin sprijinul pe care l-a dat culturii și Bisericii Ortodoxe în vremea sa, ca un adevărat apărător al ortodoxiei. A fost ctitor de locașuri sfinte, a ctitorit Mănăstirea de la Curtea de Argeș, a ctitorit Biserica Sfântul Gheorghe din Târgoviște. A ctitorit împreună cu soția lui Mănăstirea de la Ostrov. A restaurat Mănăstirile Tismana, Bistrița și Cozia și a făcut donații nenumărate la Muntele Athos, la mănăstirile Cutlumuș și Dionisiu, unde a stat părintele lui duhovnicesc, Sfântul Nifon, la mănăstirile Zografu, Xenofont, Russikon, Vatoped, Irinou, Hilandar, la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, la Patriarhia Ierusalimului, precum și la bisericile din Muntele Sinai. 
În istoria culturii românești, Sfântul Neagoe Basarab a lăsat o carte memorabilă către fiul său, Teodosie, unde își sfătuiește băiatul să fie un bun domn și pune mult accent pe însușirile și învățăturile duhovnicești. Această carte a rămas până astăzi în istoria culturii românești ca testamentul lui Neagoe Basarab. Dacă el era deprins cu scrierile și cu învățăturile Sfintelor Scripturi, ale Sfinților Părinți, n-a uitat că cele două aripi ale creștinului sunt rugăciunea și milostenia. S-a rugat mult lui Dumnezeu și s-a nevoit, dar în același timp a fost și un om milostiv. De aceea, el este trecut în sinaxar ca domn creștin, Sfânt Voievod, apărător al Bisericii și dascăl iscusit. A fost un om făcător de pace pe pământ, că de multe ori, chiar dacă ne considerăm duhovnicești, suntem făcători de vrajbă sau o cultivăm. Domnitorul Neagoe Basarab a fost om dătător de pace: „Cu toți vecinii a fost împăcat. Iar la plecarea din această lume, toți l-au plâns”. În 15 septembrie 1521, la vârsta de 39 de ani, Neagoe Basarab se mută la Domnul, fiind înmormântat la ctitoria basarabilor de la Curtea de Argeș. Biserica noastră străbună, văzând nevoințele lui, a luat hotărârea, în ședințele Sfântului Sinod din 8 și 9 iulie 2008, ca Sfântul Neagoe Basarab să fie canonizat și pomenit în ziua de 26 septembrie a fiecărui an. Iubiți frați și surori, din 9 iulie 2008 îl avem pe Sfântul Neagoe rugător pentru noi și pentru a noastră mântuire”.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oferit maicii starețe Pelaghia Toader hrisovul de sfințire iar, la final a acordat diplomele de ctitor și diplome de vrednicie ostenitorilor și binefăcătorilor sfântului locaș.