Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Iertându-i pe cei care ne greșesc, ne asemănăm cu Dumnezeu”
„Dacă nouă ne cere Dumnezeu să iertăm greșelile aproapelui nostru, înseamnă că și Dumnezeu îi iartă neîncetat pe aceia care vin la El cu inimă smerită și care își spală întinăciunea păcatelor cu lacrimi de pocăință. Iertarea greşelilor este, așadar, o faptă proprie lui Dumnezeu, cu totul deosebită, și, de aceea, să ne asemănăm bunătății lui Dumnezeu”, i-a îndemnat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe cei care au participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.
Chiriarhul Râmnicului a accentuat, de asemenea, că „de câte ori ne iartă Dumnezeu pe noi, de atâtea ori El vrea să ne vadă și pe noi iertându-i pe cei care ne greșesc nouă, ca prin aceasta să ne arătăm fii vrednici. Cum am putea să nu-l iubim pe acela pe care Dumnezeu îl iubește?!
Dacă pe Dumnezeu Îl simțim sfânt, bun, blând, smerit, iubitor, milostiv și drept, atunci și noi trebuie să ne dorim să fim astfel. Toți oamenii sunt datori cu iertarea, unii față de alții, cum învață Apostolul Pavel: „Fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni IV, 32); „După cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi!” (Coloseni III, 13).
Iertarea este vindecarea rănilor sufletești cauzate de păcate, iar această vindecare nu o poate lucra decât Dumnezeu, prin harul Său, cum arată părintele Dumitru Stăniloae: „Iertarea reală a păcatului, ridicarea reală de pe conștiință a răului făcut cuiva, vindecarea reală a rănii lăsate de el în conștiință, e o faptă pe care numai Dumnezeu o poate face. El îți dă liniștea conștiinței pentru veci. Și prin aceasta îți dă adevărata libertate. În faptul că omul poate ierta și el, sau că simți și iertarea de la el ca pe o despovărare, ca pe o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, că el a devenit în adevăr asemenea lui Dumnezeu, sau că e chipul lui Dumnezeu, având pe Dumnezeu în sine”.
Suntem creați după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu (Facere I, 26), iar asemănarea cu El înseamnă dobândirea virtuților cât ne este cu putință în viața aceasta. De aceea, sufletul omului este asemănat grădinii Raiului, plin de tot felul de pomi cu roade bune: smerenia, bunătatea, bucuria, pacea și multe altele, spre a înainta în virtute și a dobândi cunoștința de Dumnezeu.
Sfântul Simeon Noul Teolog învață că „Adam a fost abătut de vrăjmașul spre necredință, a fost osândit la moarte și izgonit din Rai (Facere III, 23) iar în locul cunoștinței dumnezeiești și duhovnicești a primit cunoștința trupească. Căci orbindu-i-se ochii sufletului și căzând din viața cea nestricăcioasă, a văzut cu ochii trupești”.
Ne amintim, așadar, la începutul Postului Mare, că mântuirea și ridicarea urmașilor lui Adam nu se putea realiza prin puterile lor proprii și, de aceea, Fiul lui Dumnezeu a luat firea omenească, afară de păcat, pentru a o ridica la Dumnezeu, pentru a o ajuta să-și atingă scopul pentru care a fost creată, fericirea veșnică alături de Creatorul ei, în Rai, căci este o singură cămară de nuntă și o singură Împărăție”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
