Eşti aici

Parohia Pietrari a inițiat proiectul „Alături de tinerii noștri!”

17 August 2022 / Social

Parohia Pietrari din Protoieria Horezu a organizat luni, 15 august, o seară câmpenească, în cadrul căreia participanții au arătat cât de bine se pot descurca în natură. Au strâns lemne, au întreținut focul de tabără, au instalat corturile și au luat parte  la convorbiri pe teme duhovnicești.

La această seară câmpenească au participat peste 20 de tineri, care s-au alăturat demersului părintelui Viorel Diaconu de a petrece un timp de calitate, într-o atmosferă plăcută și, în același timp benefică, pentru dezvoltarea abilităților de socializare și formarea intelectuală și spirituală a participanților.

Părintele Viorel Diaconu a inițiat și o drumeție la Mănăstirea Pătrunsa, participanții parcurgând pe jos întregul traseu.

„Am parcurs un traseu dificil, dar nu lung, alături de copiii noștri plini de voie bună.Un drum spectaculos, cu serpentine, unde copii din diferite medii sociale, au învățat să se ajute unii pe alții și să socializeze. Echipa noastră, cu mic, cu mare a demonstrat că este bine închegată și foarte capabilă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns acasă voioși și mulțumiți sufletește, așteptând cu emoție o altă ieșire în mijlocul naturii”, a precizat părintele Viorel Diaconu.

Alte articole despre: