Eşti aici

Acțiuni social-filantropice de Crăciun la Parohia Mihăești I

22 Decembrie 2023 / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului,  Parohia Mihăești I din comuna Mihăești,  a desfășurat activități social-filantropice în cadrul proiectului Fii om bun de Crăciun!, derulat de către Biroul de Asistenţă Socială al Protoieriei Rm. Vâlcea.

Prin implicarea părintelui paroh Constantin Ababe și în colaborare cu Liga Femeilor din Râmnicu Vâlcea, dar și cu ajutorul altor persoane care au dorit să facă o faptă bună de Crăciun, Parohia Mihăești I a adus bucurie persoanelor nevoiașe din comunitate, dăruind alimente, îmbrăcăminte și dulciuri.

          De asemenea, grupul de copii ai Parohiei Mihăești I au participat la tradiționalul colind de Crăciun și au colindat autoritățile locale, persoanele vârstnice, iar în ziua de Crăciun au susținut un concert de colinde la biserică.

Alte articole despre: