Cercul pastoral Valea Lotrului s-a întrunit la Parohia Călinești
În data de 17 septembrie 2015, Parohia „Sfântul Gheorghe” din satul Călineşti, Protopopiatul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, a fost gazda unei noi întâlniri a membrilor Cercului pastoral Valea Lotrului, la care au participat pr. dr. Preoteasa Daniel, pr. prof. Chima Vasile (Parohia Brezoi I), pr. Şerban Daniel și pr. Cârmici Sorin (Parohia Brezoi III), pr. Ionescu Gabriel (Parohia Călineşti), pr. Moţoc Gheorghe (Parohia Sălişte), pr. Rogoz Marius (Parohia Malaia), pr. Barbu Adrian (Parohia Ciunget) şi doamna Duţă Aurora, professor de Religie la Liceul „Gheorghe Surdu” din Brezoi.
Întrunirea, ţinută cu binecuvântarea ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi dedicată Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii, de către toţi preoţii participanţi.
În continuare, pr. Ionescu Gabriel a susţinut referatul „Despre preoţie”, în care a reliefat diferite aspecte teologice şi practice cuprinse în tratatul cu acelaşi titlu al Sfântului Ioan Gură de Aur. Au urmat discuţii, moderate de pr. dr. Preoteasa Daniel, coordonatorul cercului, asupra temei propuse, dar şi asupra altor probleme și aspecte de ordin pastoral-misionar și administrativ-gospodăresc din fiecare parohie.
În încheiere, s-a hotărât ca următoarea întâlnire a preoţilor din cadrul Cercului pastoral Valea Lotrului, să aibă loc în data de 12 noiembrie 2015, la Parohia Ciunget.