Școală de Vară la Parohia Brezoi I
Timp de șase zile, în perioada 2 – 8 iulie, în Parohia Brezoi I din Protopopiatul Călimăneşti, s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, prin Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul, a VII-a ediţie a Şcolii de vară „Prietenii lui Hristos”.
Școala de vară a avut loc sub coordonarea preoților Daniel Preoteasa şi Vasile Marian Chima, iar pe parcursul unei săptămâni, peste 50 de copii au luat parte la diferite ateliere, au purtat discuţii pe tema filmelor religioase vizionate în sala de activităţi a parohiei, au participat la întreceri sportive, au mers în pelerinaj la mănăstirile din apropiere, au vizitat muzeul din comuna Titeşti.
În acest an, la şcoala de vara au participat şi copii din parohiile Grebleşti şi Câineni, fiind însoţiţi de preoţii Daniil Negoescu şi Iulian Bărbuş.
„În desfășurarea proiectului au fost implicate mai multe instituții: Primăria Brezoi, Primăria Titeşti, Muzeul Titeşti, Liceul Gheorghe Surdu Brezoi, Parcul Naţional Cozia, însă merite deosebite se cuvin doamnelor Angela Tomaselli,pictor, Maria Butollo, Sidonia Rădulescu, înv. Cristiana Pirtea, înv. Veronica Fereştean, înv. Carmen Croce, înv. Diana Nicolaescu, prof. Livia Goşoiu, prof. Luiza Botă, prof. Ion Dobrin, prof. Maria Dobrin, Lavinia Cojocaru, Ana Paul”, a subliniat părintele Daniel Preoteasa.