Viața Sfinților Cuvioși Neofit și Meletie de la Stânișoara
Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie au sihăstrit în Muntele Sălbaticul, din preajma Mănăstirii Cozia, iar ucenicii lor au întemeiat Mănăstirea Stânișoara. În munții din preajma Mănăstirii Cozia s-au nevoit mulţi sihaștri iubitori de Dumnezeu, atât înainte de zidirea sfântului locaș de către fericitul întru pomenire domnitor Mircea cel Mare al Ţării Româneşti, cât și după aceea. În preajma anului 1600, săpându-și chilie în stâncile munților, acești doi bineplăcuți ai lui Dumnezeu s-au ostenit peste treizeci de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu. Ostenelile lor erau nenumărate: lacrimi, suspine, metanii, postiri, privegheri şi lupte împotriva duhurilor necurate. Șase zile se nevoiau în chiliile pe care și le săpaseră în munte, iar duminica mergeau la Cuviosul Daniil, duhovnicul de la Turnu, şi primeau Sfânta Împărtăşanie. Viaţa şi nevoinţele Cuvioşilor Neofit și Meletie îi arată a fi preamăriți de Duhul Sfânt și moştenitori ai Împărăţiei cerurilor, ca purtători de daruri duhovniceşti şi rugători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în ședința de lucru din 24-25 februarie 2016, rânduindu-le zi de pomenire la data de 3 septembrie, se afirmă în cuvântul înainte al volumului.
Pentru cumpărarea acestui volum puteți accesa și http://www.librariasophia.ro/carti-Via%C5%A3a-Sfin%C5%A3ilor-Cuvio%C5%9F...