Olimpicii vâlceni au plecat în Tabăra de la Mănăstirea Tismana
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, un număr de treisprezece elevi olimpici la toate ariile curiculare de învățământ, din Județului Vâlcea au plecat astăzi timp de patru zile în Tabăra „Science, Inteligence & Research” tabără organizată, şi în această a II-a editie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, la Mănăstirea Tismana. Timp de patru zile, olimpicii râmniceni vor putea participa la ateliere de lucru, seri catehetice, concerte muzicale și activități recreative menite a fi un prinos de recunoștință și premiere pentru frumoasele rezultate obținute în cadrul olimpiadelor din anul școlar 2015-2016.
Grupul de olimpici râmniceni, condus de Părintele Mihai Popescu, inspectorul reprezentant al Biroului Eparhial pentru Cateheză și Activități cu Tineretul din Protoieria Râmnicu Vâlcea și de domnul Prof. Tiberiu Până de la Liceul Tehnologic ,,Oltchim” Râmnicu Vâlcea, au făcut rugăciunea de călătorie la Biserica Înălțarea Domnului din Ostroveni, în prezența Părintelui Arhid. Codruț - Dumitru Scurtu, Consilier Eparhial și a Părintelui Ion Dincă, Protoiereu al Protopopiatul Vâlcea.