Eşti aici

Mănăstirea Suiești a oferit Bursele „Justinian Marina" elevilor școlii din Stănești

13 Iunie 2019 / Învățământ

Cu ocazia finalizării anului școlar 2018-2019, la școala generală din Comuna Stănești a fost organizată festivitatea de premiere a elevilor care au obținut calificative foarte bune la învățătură. Pentru a sprijini și a face posibilă premierea elevilor, Mănăstirea Suiești a creat o bursă financiară de premiere sub omonimul „Justinian Marina". Bursa cuprinde o sumă de bani, conformă cu premiul obținut, icoane, cărți și Sfânta Scriptură. Astfel, 10 elevi care au fost premiați de conducerea școlii au beneficiat de bursa  „Justinian Marina".

 "Întrucât anul acesta se fac multe precizări referitoare la sprijinirea satului rural și mai ales a copiilor din școlile rurale, trebuie să reușim să oferim pe lângă soluții și un sprijin real și concret, constând în ceva practic, care să ofere ajutor pentru stimularea învățământului rural. Un premiu obținut de un elev înseamnă o biruință, și nu este orice biruință, ci este biruința asupra neștiinței și a trândăviei. Dacă acestea se biruiesc vom avea mereu speranța că tot de la sate va veni înflorirea viitorului țării noastre", a subliniat părintele stareț Antim Motorga. 

 

Alte articole despre: