Festivitatea de deschidere a anului școlar la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea
Luni, 9 septembrie, la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea s-a desfășurat festivitatea de deschidere a anului școlar 2019-2020.
Festivitatea de deschidere a cursurilor a debutat la Grădinița „Toți Sfinții”, fiind continuată pe platoul din fața Seminarului Teologic, unde un sobor de preoți, consilieri eparhiali și profesori la instituția de învățământ teologic, a săvârșit slujba de Te Deum.
Prin cuvântul de învățătură „Copiii – binecuvântarea lui Dumnezeu asupra unui neam”, împărtășit elevilor, profesorilor și părinților, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, i-a încredințat pe cei prezenți că „Binecuvântarea lui Dumnezeu ne face să depășim orice obstacol. Împărtășirea din nesfârșita iubire dumnezeiască ne face să avem putere să ajungem cu succes la sfârșitul oricărei lucrări. Să ne asigurăm că avem binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră la orice pas și nu ne depărtăm de dragostea Sa.
Prezența slujitorilor Bisericii la începutul fiecărui an școlar exprimă prețuirea pe care Biserica a avut-o și o are față de copiii, ca daruri ale lui Dumnezeu în lume, ca aceștia să rămână părtași, dar și dăruitori ai iubirii dumnezeiești, cât și cinstea pe care Biserica Ortodoxă dintotdeauna a acordat-o Școlii, ca instituție fundamentală pentru orice neam.
Viața noastră trebuie să fie o lecție de iubire pentru copiii noștri, iar atunci când ne pierdem în nemărginirea lecției, să privim la copiii noștri și să luăm de la aceștia ce ne lipsește nouă!”.
La festivitatea de început de an școlar au participat delegați ai Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, ai Primăriei Municipiului Râmnicu-Vâlcea, ai Consiliului Local și ai Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea.
Părintele profesor Ștefan Zară, directorul Seminarului Teologic, a mulțumit reprezentanților instituțiilor prezente și cadrelor didactice pentru efortul pe care l-au depus în anul școlar trecut pentru obținerea unor rezultate optime la examenele finale, ce au făcut ca Seminarul Teologic să se mențină onorabil în ierarhia liceelor din județ.
La festivitatea de premiere au participat și profesorii și elevii Școlii Postliceale „Sfântul Luca al Crimeii”, structură a Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”.