Eşti aici

Parohia Valea Bisericii - Orlești
Parohia Valea Bisericii - Orlești
Parohia Valea Bisericii - Orlești
Parohia Valea Bisericii - Orlești
Parohia Valea Bisericii - Orlești
Parohia Valea Bisericii - Orlești
Cultură creștină

Activități cu tineretul în Parohia Valea Bisericii

25 Ianuarie 2016 / Învățământ / Pr. Nifon Dorin Iancu

Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale şi împlinirea a 166 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu, la Parohia Valea Bisericii, din comuna Orlești, a avut loc o frumoasă manifestare cultural-educativă.

Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale şi împlinirea a 166 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu, la 15 ianuarie 2016, la Biserica Adormirea Maicii Domnului a Parohiei Valea Bisericii, din comuna Orlești, a avut loc o frumoasă manifestare cultural-educativă.

Îndată după slujirea Sfintei Liturghii, părintele paroh Luca-Georgian Sîia a organizat un program cultural deosebit. Părintele le-a reamintit celor prezenți legătura strânsă dintre cultură şi credinţă, ca fiind, potrivit lui Nichifor Crainic, dialogul dintre geniul uman şi Fiinţa Divină. Credincioșii s-au bucurat în continuare de un program de recitare a unor poezii din creația lirică a marelui poet Mihai Eminescu, interpretate de elevii din clasele a V-a şi a VI-a ai Şcolii Generale Orleşti. A urmat prezentarea unor eseuri, realizate de elevi, apoi a fost cântată poezia Și dacă..., de către eleva Maria-Andra Bălăşoiu din clasa a VI-a.

La eveniment au participat și preoţii Ion Făurescu, Cătălin Vladu şi Claudiu-Vasile Maria, care, la rândul lor, desfăşoară frumoase activităţi catehetice cu tinerii din parohiile lor. La sfârşitul programului, părintele Silviu Barboni, de la Parohia Uşurei, din comuna Șușani, a susţinut un scurt recital vocal-instrumental la chitară.

Alte articole despre: