Eşti aici

Acțiuni derulate de Ziua Internațională a Copilului

2 Iunie 2020 / Social

Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului a păstrat și în acest an bunul obicei de a aduce bucurie copiilor aflați în diferite situații defavorizate și a oferit daruri copiilor din centrele de plasament din municipiul Râmnicu-Vâlcea și din parohia Fedeleșoiu.

„Cu prilejul zilei de 1 iunie, respectând condițiile legale impuse de starea de alertă, membrele Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului au pregătit 50 pachete cu dulciuri pentru copiii din Centrele «Andreea» și  «Ana» din Râmnicu-Vâlcea, care aparţin de DGASPC Vâlcea. Deși nu am reușit să ne reîntâlnim și să povestim cu copilașii, întrucât am oferit aceste daruri reprezentanţilor instituţiei, ne-am bucurat că le putem fi alături la această sărbătoare dedicată lor și că ei știu că noi ne gândim la ei și că îi sprijinim.

Tot cu prilejul acestei sărbători dedicate copilului, în colaborare cu părintele Gheorghe Bănicioiu de la Parohia Fedeleşoiu, Protoieria Călimănești, au fost oferite alimente unei familii greu încercată de lipsuri şi boală, precum și 20 pachete cu dulciuri pentru copiii de la Centrul catehetic pentru copii şi tineret al parohiei Fedeleșoiu”, a precizat doamna Delia Zamfirescu, președinta Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului.

Alte articole despre: