Eşti aici

Activități catehetice în Postul Mare, la Parohia Călimănești II

5 Aprilie 2023 / Învățământ

În săptămâna a cincea a Postului Mare, copiii din centrul catehetic al Parohiei Călimănești II au participat la noi activități educaționale.

Astfel, au participat la un club de lectură, prilejuit de sărbătorirea Zilei Internaționale a Cărților pentru Copii - 2 aprile, apoi au vorbit despre pasiunea pentru frumos, alături de doamna Nicoleta Elena Boteanu. Aceasta i-a învățat cum să realizeze un aranjament floral, în cadrul proiectului educativ „Cunoaște profesioniștii din comunitatea ta - exemple de urmat".

Întâlnirea a vut și o dimensiunea socială, fiecare copil confecționând câte o felicitare de încurajare pentru o persoană care necesită îngrijiri medicale, transmițând astfel urări de sănătate, sprijin și gânduri bune.

Proiectul dedicat copiilor s-a bucurat de un real succes, implicându-i atât pe cei mici, cât și pe părinții acestora, în activități culturale și recreative, întărind astfel legătura lor cu Biserica.

Alte articole despre: