Eşti aici

Activități catehetice la Parohia Sfântul Apostol Andrei

16 Aprilie 2018 / Învățământ

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, cel de-al doilea hram la Parohiei Sfântul Apostol Andrei, a constituit un bun prilej pentru  participanții la cursurile catehetice organizate la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Râmnicu-Vâlcea.

Părintele Laurențiu Barbu le-a prezentat copiilor însemnătatea sărbătorii,  arătând că aceasta „are menirea de a arăta rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.
Potrivit tradiției, Leon cel Mare, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlnește un bătrân orb care îi cere să-i dea apă și să-l ducă în cetate. Leon va căuta în apropiere un izvor, dar nu va găsi.
La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: "Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apa tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați". Leon va face ascultare și astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla fața cu această apă, iar orbul va începe să vadă.

După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulțumire a construit o biserică și mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni și suferințe”.

Activitatea catehetică a fost organizată de Parohia Sfântul Andrei în parteneriat cu doamna profesor Popescu Simona de la Școala Spiru Haret din Râmnicu-Vâlcea.

Alte articole despre: