Lansări de carte la Mănăstirea Bistrița
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 12.00, în Sala Muzeului din cadrul Mănăstirii Bistrița va avea loc lansarea volumelor Părintelui Arhimandrit Venimin Micle: Un Domn, ocredință, un botez, Pavăza dreptei credinți și Bătălia de la Posada, adeverită documentar.
Evenimentul, dedicat aniversării Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle la împlinirea vârstei de 85 de ani, propune auditoriului descoperirea spiritualității isihaste din ctitoria boierilor Craiovești, unul dintre cele mai importante spații duhovnicești ale Olteniei de sub Munte, cât și mărturia autentică a unei vieți petrecute în rugăciune.