Eşti aici

Activității catehetice în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul dedicate Anului omagial 2019

9 Aprilie 2019 / Învățământ

Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Râmnicu-Vâlcea desfășoară în cadrul parteneriatului educațional cu Școala Gimnazială nr. 4 o serie de cateheze care propun tinerilor temele  Anului omagial al satului românesc.

În cadrul întâlnirilor cu preoții, tinerii au prezentat chipuri de dascăli și gospodari ai satelor din literatura română, cărora li s-a adăugat prezentarea dimensiunii religioase a acestor comunități întrucât, după cum observă Părintele Dumitru Stăniloae, țăranul român vede prezența lui Dumnezeu în toate cele prezente în jurul său: „Vede pe Dumnezeu în taina naturii. Un peisaj frumos al naturii e pentru el un adevărat rai. El spune în Miorița: «Pe un picior de plai,/Pe o gură de rai». El simte atât de aproape de om pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, încât folosește pentru ei diminutive: (de familiaritate – n.n.) «Dumnezeu drăguțu’», «Măicuța Domnului».”

 Activitățile catehetice au continuat la Seminarul Teologic Sfântul Nicolae în cadrul atelierelor de creație.

Alte articole despre: