Corul Seminarului Teologic

  • „Recunoştinţa” la Parohia Valea Bisericii - Orleşti

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului şi sub îndrumarea Biroului de Cateheze şi Activităţi cu tineretul, în Parohia Valea Bisericii - Orleşti s-a desfășurat evenimentul religios-cultural „Recunoştinţa”, ediţia 2016.

    7 Noiembrie 2016
  • (Video) „Mugur, mugurel”, Corul mixt al Seminarului Teologic și al Liceului de Arte „Victor Giuleanu”

    Concert susținut în Așezământul „Sfântul Ierarh Calinic”, 24 iunie 2016
    Coordonatori: Prof. Monica-Valentina Scurtu și Arhid. Codruț-Dumitru Scurtu

    4 Iulie 2016
  • Conferință la Râmnic - Părintele Pantelimon de la Oașa

    Seară duhovnicească la Râmnic, cu părintele Pantelimon de la Oașa

    Miercuri, 20 aprilie 2016, Sala Iosif Episcopul a Centrului cultural Sfântul Calinic de la Cernica din Râmnicu-Vâlcea a găzduit un eveniment pregătitor pentru marele praznic al Intrării Domnului în Ierusalim. Conferința duhovnicească, susținută de părintele Ieromonah Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa, s-a bucurat de un auditoriu impresionant.

    21 Aprilie 2016

Pagini