Eşti aici

Chiriarhul Râmnicului a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală

31 Decembrie 2017 / Administrativ

Duminică, 31 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea.

În cuvântul împărtășit celor prezenți s-a arătat că Dumnezeu - Cuvântul înomenit este singura noastră cale spre comuniunea deplină cu Dumnezeu ca Treime de Persoane. Prin înomenirea Sa, Hristos-Emanuel ne-a făcut accesibilă comuniunea cu Sine ca Dumnezeu, în forma cea mai apropiată nouă, făcându-Se asemenea oamenilor; fiind Dumnezeu adevărat, a devenit prin întrupare și om adevărat: „Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om” (Filipeni II, 6-7).

Nașterea Mântuitorului a făcut posibilă îndumnezeirea firii omenești, ca expresia cea mai înaltă a asemănării omului cu Dumnezeu: „Asemenea la chip cu amestecarea cea de jos din țărână făcându-Te, Hristoase, și cu împărtășirea trupului căzut, l-ai împărtășit pe acesta de firea dumnezeiască, om făcându-Te și rămânând Dumnezeu, Cel Ce ai înălțat fruntea noastră, Sfânt ești, Doamne”.

Să nu uităm ca la cumpăna dintre anii 2017 și 2018, să aducem rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul ce a trecut și să-I cerem binecuvântarea dumnezeiască în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou în care vom intra.

Alte articole despre: