Eşti aici

Un creştin evlavios şi înţelept – Petre Vasile Gogescu (1946 – 2016)

15 Octombrie 2016 / Viața Eparhiei

Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a domnului Petre Vasile Gogescu, tatăl Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, biserica parohiei Ciorogârla, Protoieria Ilfov Sud, sâmbătă, 15 octombrie 2016.

„Dumnezeu n-a făcut moartea și nu se bucură de
pieirea celor vii.” 
(Înțelepciunea lui Solomon 1, 13)

                                                                                                     

Înalt Preasfințite Părinte Varsanufie,

Preacuvioșși Preacucernici Părinți,

Îndurerată familie,

Întristată adunare.

Cu multă durere am aflat de trecerea din această viaţă a domnului Petre Vasile Gogescu, fiu credincios al Bisericii și tată iubitor al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Domnul Petre Vasile Gogescu s-a născut la data de 11 martie 1946 în București, fiind singurul copil la părinți. El a crescut în credința ortodoxă, însușindu-și prin educația primită dragostea de Biserică și de neam, astfel că mulți ani ai vieții sale i-a închinat slujirii armatei române.

În anul 1966 s-a căsătorit cu tânăra Domnica şi au avut împreună un fiu, Valentin, care astăzi este Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

A fost un om blând, milostiv, iubitor de Dumnezeu și credincios practicant, mergând des la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti unde se bucura de Sfânta Liturghie și de rugăciunile înălțate de fiul său, mai întâi ca ieromonah, apoi ca stareț și arhiereu.

Dintre toate virtuțile sale, poate cea mai importantă a fost aceea că și-a educat fiul cultivând aceleași valori pe care le primise de la părinții săi, insuflându-i acestuia dragostea față de Dumnezeu, Biserică și neam, rezultatele fiind vizibile încă de timpuriu, iar astăzi fiul său este arhipăstor de suflete, îndrumând preoții, monahii și credincioșii pe calea mântuirii.

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, domnul Petre Vasile Gogescu a fost încercat de o grea suferință care a constituit de fapt crucea vieții lui. În boală, pe patul de spital și în multe încercări, a înţeles că această suferință era de fapt o pregătire pentru întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, Domnul vieții veșnice.

De aceea, trecerea la viaţa cerească a domnului Petre Vasile s-a făcut în credinţa în Învierea de obşte şi cu dorinţa de mântuire şi de viaţă veşnică, potrivit făgăduinţei Mântuitorului Iisus Hristos: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25).

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat din morți, să odihnească împreună cu drepţii pe robul său Petre Vasile, iar pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie și pe îndoliata familie să-i mângâie și să îi întărească sufleteşte.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndurerată,

                                                                † DANIEL

                                        Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Alte articole despre: