„Calea mântuirii este luminată de bucuria întâlnirii omului cu Dumnezeu, iar nu de întristarea apăsătoare izvorâtă din pierderea bunurilor trecătoare”
„Dumnezeu face totul din iubire pentru oameni și de aceea a mers să elibereze pe cei ce se aflau sub stăpânirea diavolului. „Mari lucruri a făcut Domnul cu noi” (Psalmul CXXV, 3), spune psalmistul, arătând că trebuie „să ne bucurăm de Domnul!” (Psalmul XCIV, 1), însă, cu toate acestea, nu bucuria a cuprins inimile locuitorilor din ținutul Gadarenilor, ci întristarea pentru pierderea turmelor de porci”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 9 iulie, la Parohia Sâmnic din Protoieria Călimănești.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat, de asemenea, că „Mântuitorul Hristos arată, de fapt, că trebuie sã descoperim iubirea lui Dumnezeu în chipul aproapelui și să așezăm în inimile noastre bucuria întâlnirii cu Domnul Hristos, iar nu întristarea apăsătoare izvorâtă din pierderea bunurilor trecătoare. Sfântul Ioan Gură de Aur învață că „este vădit că acolo unde oamenii se îngrijesc de păzirea legilor dumnezeiești, acolo orice demon, orice putere vicleană este alungată, fiind de față Hristos, Care Se bucură”. Domnul nostru Iisus Hristos le-a schimbat viața celor doi oameni care se aflau sub stăpânirea diavolului și se manifestau anterior ca niște persoane violente şi furioase, aceasta constituind o dovadă a cruzimii demonilor, încât îngroziseră întreg ținutul. I-a vindecat Fiul lui Dumnezeu și ei au devenit icoane vii, pentru că erau chip al lui Dumnezeu. Și-au redobândit mintea întreagă și au devenit luminoși, întrucât au fost reașezați pe calea mântuirii.
„Ce-i folosește omului să căștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? (Marcu VIII, 36) spune Domnul. Înțelegem că intrarea demonilor în porci s-a făcut cu îngăduința lui Dumnezeu, spre îndreptarea locuitorilor acelor ținuri, care erau robiți de patimile bunurilor trecătoare.
Îi atenționa Domnul că răul pune stăpânire peste viețile oamenilor (I Petru V, 8) din pricina neatenției către cele duhovnicești, printr-o viață în izolare de Dumnezeu, fapt pentru care Sfântul Dionisie Areopagitul vorbește despre „mulțimea de posedați care sunt pradă patimilor”. „Prin păcate, spune Sfântul Nicolae Velimirovici, ni se golește sufletul de orice lucru bun, de orice dar dumnezeiesc”, până la starea totalei anulări a voinței și libertății noastre, la moartea duhovnicească, cum a fost și cazul celor doi îndrăciți.
De aceea, lucrarea Mântuitorului Hristos în ținutul Gherghesenilor s-a săvârșit ca o purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru întreaga zidire și din iubirea Lui nemărginită față de toți oamenii. Însă, locuitorii acelei cetăți au refuzat chemarea Mântuitorului de a stinge „toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului” (Efeseni VI, 16) și L-au alungat pe Fiul lui Dumnezeu, refuzând astfel chemarea de a se așeaza pe calea mântuirii, care este luminată de bucuria întâlnirii omului cu Dumnezeu, iar nu de întristarea apăsătoare izvorâtă din pierderea bunurilor trecătoare”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
