Voievodul Mircea cel Bătrân pomenit la 600 de la trecerea la cele veșnice. IPS Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie și Slujba de parastas la Mănăstirea Cozia

Folosind cu egală măiestrie armele diplomatice, ca şi pe cele ale războiului, Mircea cel Bătrân a marcat locul Țării Românești în istoria politică şi spirituală a Europei veacului al XIV-lea, împlinind totodată și o amplă activitate de sprijinire a spiritualității și culturii românești, fapt pentru care la acest moment comemorativ a fost cinstit de importante instituții de cultură și educație.

La Sfânta Liturghie și Slujba de parastas săvârșite de Chiriarhul Râmnicului au participat domnul Florian Marin, Prefectul Județului Vâlcea, domnul Mircia Gutău, Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea, domnul Florinel Constantinescu, Primarul Orașului Călimănești, doamna Andra Bică, Inspector Școlar General al ISJ Vâlcea, reprezentanți ai Consiliului Județean Vâlcea, și ai altor instituții de administrație,  cultură și invățământ.

Răspunsurile la strănă au fost date de către Corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, dirijat de Arhid. Prof. Dr. Codruț Dumitru Scurtu.

În cuvântul de învățătură  împărtășit participanților la acest moment  duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a subliniat că „acum 600 de ani, la sfârșit de ianuarie 1418, a trecut în Țara de peste Veac binecredinciosul voievod Mircea cel Bătrân, trupul său fiind așezat spre odihnă până la obșteasca Înviere în mormântul pe care și l-a pregătit la „lăcuita Sfintei Treimi” Mănăstirea Cozia, cel care se numea pe drept cuvânt „cel întru Hristos Dumnezeu, dreptcredinciosul și binecinstitorul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn, cu mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Românească și părțile de peste munți, încă și spre părțile tătărăști și Amlașului și al Făgărașului herțeg și Banatului de la Severin domn, și pe amândouă părțile pe toată Dunărea, încă și până la Marea cea Mare și cetății Dristorului stăpânitor”.

Acest mare voievod al Țării Românești și-a ales ca loc de veci ctitoria sa de pe Olt, așa cum ne mărturisesc cronicarii contemporani voievodului „într-una din luptele pe care le-a avut, obosit a adormit sub un copac pe malul Oltului, și, dormind, a visat cum Sfânta Treime S-a coborât la el, în chipul celor trei îngeri, care l-au întimpinat pe Avraam, și i-a spus: «Încrede-te în Dumnezeu! Tu vei birui pe păgânii care sunt în țara ta». Și încrezător în acest vis, deștepatu-s-a Mircea și a plecat la luptă și pe păgâni i-a biruit”. După acel vis, se pare că Mircea Voievod, a promis că dacă va fi biruitor în luptă va zidi mănăstire în acel loc, lucru care s-a și întâmplat. Mănăstirea, înălțată pe locul uneia mai vechi, ctitorită se pare de tatăl său, Radu I Voievod, a fost sfințită la 18 mai 1388, așa cum reiese din hrisovul dat de voievod, în care se spunea:

„...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă”. Un sprijin important în zidirea acestui sfânt lăcaş l-a avut Sfântul Cuvios Nicodim, duhovnic al domnitorului şi stareţ al mănăstirilor Vodiţa şi Tismana. Ca mănăstire, Cozia s-a organizat sub directa supraveghere a Sfântului Nicodim de la Tismana. El numește cel dintâi stareț cunoscut din documente, Ieromonahul Chir Gavriil, fără îndoială un ucenic al său. Această mănăstire a fost și continuă să fie până în zilele noastre o adevărată oază de duhovnicie, la începuturi aceasta fiind chiar o mănăstire avaton, o mănăstire în care femeile nu intrau.

            Visul acesta pe care se pare că l-ar fi avut Voievodul Mircea l-a călăuzit întreaga viață, i-a fost ca un program după care acesta s-a călăuzit toți anii domniei sale, căci nu este loc unde să fi mers el și să nu-și fi adus aminte de Dumnezeu și de casa Sa, ctitorind unele, întărind și înzestrînd cu odoare altele. Dreapta credință și evlavia domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân, nu poate fi pusă la îndoială. Înseși ctitoriile sale sunt semnul unei credințe nestrămutate, ce arată dorința acestuia de a fi pomenit necontenit la Sfânta Liturghie, iar duhovnicul său, Sfântul Nicodim de la Tismana, este, fără doar și poate, un garant cert al viețuirii creștine, în frică de Dumnezeu, pe care voievodul o trăia. Studiile din ultimii ani asupra personalității domnitorului Mircea cel Bătrân îl pot așeza pe acesta între sfinții domnitori, precum Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Sfântul Voievod Neagoe Basarab și Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu.

Voievodul Mircea cel Bătrân are un loc aparte între domnii creștini ai acestei națiuni care și-a pus toată priceperea și dragostea pentru Biserica și  neamul său. Nu doar că a sprijinit Biserica, ctitorind o serie de lăcașuri de cult, ci mai mult, s-a jertfit pe sine, făcându-se scut în fața năvălitorilor păgâni, spre a nu invada Europa. Întreaga Europă creștină îi este datoare acestui atlet al lui Hristos, care punându-și viața întreagă în mâna lui Dumnezeu a știut să apere și să întărească Biserica lui Hristos. O cronică din acea vreme creiona astfel portretul lui Mircea făcut de împăratul Germaniei Sigismund de Luxemburg, pe atunci rege al Ungariei: „Cum s-a iscat ceartă între principi care dintre ei să preia comanda asupra celorlalți, părerea lui Sigismund a fost că trebuie numit în frunte unul dintre cei care să fi cunoscut moravurile și obiceiurile dușmanilor și să fi luptat înainte cu ei. Și de aceea l-a numit comandant al oștii pe principele Țării Românești, bărbat viteaz, activ și puternic, care, luptându-se în mai multe rânduri cu turcii, a triumfat glorios asupra lor”[1]. Din păcate, propunerea lui Sigismund nu a fost acceptată și a urmat dezastrul de la Nicopole.

Istoricul Nicolae Iorga ne prezintă în chip strălucit contribuția acestui domnitor la unitatea de neam a românilor: „Domn timp de trei decenii, pe o colină a Carpaților și pe cealaltă; pe un mal dunărean și pe celălalt, făgărășan, amlășean, dobrogean, severinean, cu o putere dincolo de vechea graniță, despot bizantin, înrudit cu împărații din Răsărit, aliat cu titlu egal al împăratului din Apus, închinător al bisericilor de un tip nou și astfel creator al artei îndătinate pe acest pământ, așa răsare el înaintea noastră. […] Așa este astăzi pentru noi amintirea lui Mircea. Avem Ardealul, în care s-a înfipt el. Legăm peste Dunăre, ca și dânsul, raporturi de prietenie, care ne asigură. Căutăm în cultura noastră însăși reazem și ne supunem, împotriva spiritului de aventură care destramă statele, autorității domnești legitime, pe care, cum am voit-o, trebuie să o respectăm și să o sprijinim”[2].

Voievodul Mircea cel Bătrân a luptat cu timp și fără timp la păstrarea unității neamului prin credință și cultură. Primele școli au fost înființate în cadrul mănăstirilor ctitorite de voievozi, în acest sens nu trebuie să uităm că prima școală de caligrafi din Țara Românească a fost înființată de Mircea cel Bătrân la Cozia. A susținut, prin toate coordonatele activității sale de domn, românii din Transilvania, considerându-i frați cu cei din celelate țări românești.

Astfel că anul 2018, an declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An Omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, prin rânduiala lui Dumnezeu ne oferă și posibilitatea de a-l comemora la șase sute de ani de la mutarea sa în Împărăția lui Dumnezeu pe unul dintre cei care au luptat cel mai mult pentru unitatea neamului românesc, pe binecredinciosul voievod Mircea cel Bătrân, premergător al făuritorilor Marii Uniri de la 1918.

Nădăjduind că Voievodul Mircea cel Bătrân sălășluiește în slava Împărăției lui Dumnezeu, alături de ceilalți mari voievozi ai neamului nostru, apărători ai dreptei credințe, ne rugăm Bunului Dumnezeu să întărească neamul românesc în unitate și dreaptă făptuire!

Veșnică să-i fie pomenirea binecredinciosului voievod Mircea din neam în neam!”.

După cuvântul Înaltpreasfinției Sale, domnul Prefect Florian Marian a apreciat că Mircea cel Bătrân este un simbol al istoriei românilor și rămâne cel mai reprezentativ domnitor al Țării Românești, meritele sale fiind recunoscute pe plan național dar și internațional.

În mesajul transmis din partea Consiliului Județean Vâlcea a fost reafirmată ideea că „de şase secole trupul său se odihneşte aici, în Sfânta Mănăstire Cozia, una dintre cele mai frumoase şi mai reuşite realizări arhitecturale ale celei de-a doua jumătăţi a secolului al XlV-lea din Ţara Românească, mănăstire care îi serveşte, de secole, drept necropolă domnească, nu numai lui, ci şi familiei sale. În cei 32 de ani de domnie, Mircea cel Bătrân s-a dovedit un bun gospodar, prin măsurile economice înţelepte pe care le-a luat, un mare strateg şi diplomat, dar şi un adevărat creştin, lăsând în urma sa mai multe lăcaşe de cult”.

Prezent la eveniment, domnul Mircia Gutău, Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea a subliniat: „Comemorarea a 600 de ani de la moartea Domnitorului Mircea cel Bătrân este un moment potrivit pentru a ne exprima, încă o dată, recunoştinţa pentru tot ce a făcut pentru Râmnic unul din cei mai mari conducători din istoria acestui popor. Aici, la mormântul unde îşi odihneşte somnul de veci, putem cel mai bine să îi mulţumim pentru că, cu 30 de ani înainte de moartea comemorată azi, a fost autorul primei atestări în scris a numelui oraşului Râmnicu Vâlcea, dar şi pentru că, tot de pe atunci, considera oraşul nostru ’’Cetatea Domniei Mele”. Aşadar, lui Mircea cel Bătrân îi datorăm începutul unui destin aparte, care s-a continuat, în secole, prin bună-voinţa şi faptele altor domnitori şi personalităţi de seamă ale istoriei noastre:  Radu cel Mare, Pătraşcu cel Bun şi fiul său, Mihai Viteazu, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Antim Ivireanul, Barbu Ştirbei, Anton Pann şi mulţi alţii.

Anul acesta, la 20 mai, Râmnicu Vâlcea marchează o cifră rotundă legată de Domnitorul comemorat astăzi: 630 de ani de la prima atestare documentară, într-un ofis domnesc semnat de Mircea cel Bătrân chiar aici, între zidurile acestei mănăstiri pe care o ridicase drept ctitorie de suflet”.

Vocația ctitoricească dar și rolul Voievodului Mircea cel Bătrân în întemeierea și organizarea unor localități în veacul al XIV-lea l-a subliniat și Primarul Orașului Călimănești, domnul Florinel Constantinescu.

Întrucât Mircea cel Bătrân este recunoscut nu doar pentru abilitățile sale diplomatice și intensa activitate administrativă pe care a desfășurată, ci și pentru sprijinul acordat înființării primelor școli din zonă, doamna Andra Bică, Inspector Școlar General a ISJ Vâlcea a precizat: „Cultura şi religia sunt doi factori inseparabili şi totodată definitorii ai identităţii naţionale. Acţiunile  domnitorului pe plan spiritual şi cultural sunt considerate de şcoala românească ca fiind  „gesturi întemeietoare”.

Mergând pe calea deschisă de Nicolae Alexandru, Mircea a ancorat definitiv poporul român în lumea spiritual-religioasă a creştinătăţii Europei răsăritene. Ctitoria sa, mănăstirea Cozia  o dovedeşte cu prisosinţă. Este o bijuterie în piatră sculptată – simbol al stilului arhitectural bizantin, dar şi al celui slav. Cele două stiluri arhitectonice ale ortodoxiei medievale se îmbină armonios, aici, pe tărâmurile nord-dunărene.

Prima şcoală românească de copişti şi de caligrafie sacră din
Țara Românească a apărut aici, la Cozia, în timpul domniei lui Mircea. Ea a fost deschisă de Filos, fostul mare logofăt al domnitorului, devenit călugăr sub numele de Filotei.

Mănăstirea Cozia poate fi considerată şi prima şcoală de muzică religioasă din spaţiul românesc şi tot datorită străduinţelor călugărului Filotei. Opera scrisă de el, singura ajunsă la noi  până astăzi, poartă numele de „Pripeale” (Mărimuri), adică imnuri de laudă în cinstea marilor sfinţi, care se cântă la slujba privegherii în mănăstiri. „Pripealele” lui Filotei s-au răspândit prin secolele XV-XVIII în toate Bisericile Ortodoxe din Peninsula Balcanică,

Tot aici, la Cozia, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, călugării au realizat o primă capodoperă a şcolii româneşti de broderie liturgică bizantină. Ei au ţesut pe mătase, cu fir de argint şi argint aurit, un epitaf de frumuseţe rară. Este folosit ca văl de procesiune, scos din altar în Vinerea Mare.

Iată deci, câteva motive pentru care şcoala românească îl consideră pe marele domnitor Mircea cel Bătrân o piatră de temelie a identităţii noastre naţionale.

Ca semn de prețuire și respect pentru ceea ce a făcut pentru Râmnicu-Vâlcea, cât și pentru Țara Românească în general, una dintre cele mai bune instituții de învățământ din județul nostru și paradigmă educațională pentru întreaga țară îi poartă numele, Colegiul Național Mircea cel Bătrân.”

Voievodul Mircea rămâne spre veșnică pomenire în bisericile și mănăstirile ctitorite, dar și în istoria poporului român drept un apărător al identității naționale și un model de conducător de stat.