„Taina cea din veac, care era ascunsă chiar și puterilor cerești, a fost făcută cunoscută prin întruparea Logosului la Buna Vestire”
„Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este chivotul însuflețit tocmai pentru că întreaga ei ființă a fost pătrunsă de Har și a devenit locul sălășluirii Mântuitorului Hristos”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ziua praznicului Bunei Vestiri la Parohia Scăueni din Protoieria Călimănești.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „taina cea din veac nu mai rămâne ascunsă, ci devine realitate vie și lucrătoare în lume, prin Fecioara Maria, cea care, prin ascultare și curăție, a devenit locașul Dumnezeului celui viu. Prin „fie mie după cuvântul tău”, omenirea întreagă a fost ridicată la demnitatea de a deveni locaș al lui Dumnezeu, iar taina cea din veac s-a împlinit în mod deplin. Astfel, ascultarea Maicii Domnului a devenit actul prin care întreaga omenire a răspuns chemării lui Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul a aprofundat această perspectivă, când a arătat că mântuirea implică o sinergie reală între voința divină și cea umană: „Cuvântul lui Dumnezeu Se face om pentru ca voința omului să se unească liber cu voința lui Dumnezeu”. Prin această ascultare, firea umană a devenit transparentă lucrării dumnezeiești, iar omul s-a arătat vrednic de îndumnezeire. Totodată, ascultarea Preasfintei Fecioare Maria a fost expresia unei vieți întregi trăite în curăție, rugăciune și dăruire totală lui Dumnezeu.
În acest sens, Sfântul Grigorie de Nazianz sublinia necesitatea unei curățiri reale pentru apropierea de Dumnezeu: „Nu oricine poate să se apropie de Cel curat fără să se curățească mai întâi”.
Curăția ei a fost, în același timp, dar și lucrare. Sfântul Maxim Mărturisitorul învață că omul este chemat să-și curețe puterile sufletești pentru a deveni capabil de unire cu Dumnezeu: „Mintea curată devine locaș al lui Dumnezeu”. În Fecioara Maria, această curățire a atins culmea: toate puterile sufletului și ale trupului au fost orientate spre Dumnezeu, fără împărțire sau abatere. De aceea, Sfântul Ioan Damaschin o numește „grădina cea închisă și izvorul pecetluit, în care nu a intrat nicio întinăciune”. Această imagine exprimă integritatea și plenitudinea curăției sale, care o face potrivită pentru a-L primi pe Hristos.
Curăția Maicii Domnului a fost văzută ca expresie a unei iubiri totale față de Dumnezeu: „Curăția nu este doar absența păcatului, ci plenitudinea iubirii care exclude orice egoism”, reliefa Sfântul Dumitru Stăniloae. În acest sens putem afirma că Fecioara Maria era plină de Har, adică în întregime deschisă comuniunii cu Dumnezeu.
Această curăție a fost păzită și sporită prin viața ei. Încă din copilărie, ea s-a închinat lui Dumnezeu și s-a curățit prin rugăciune și viață sfântă, devenind vas ales al Harului.
Curățirea Maicii Domnului arată că scopul vieții creștine este curățirea inimii; ea a devenit modelul desăvârșit al omului îndumnezeit.
Prin urmare, curăția Maicii Domnului a fost condiția Întrupării. Ea a făcut posibilă unirea dintre Dumnezeu și om, descoperind adevărata demnitate a firii umane: aceea de a fi purtătoare de Dumnezeu, „chivot însuflețit” al slavei Sale”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
