Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea: „Sărbătoarea Aducerii în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica”

Ocrotitorul Eparhiei i-a adunat în rugăciune pe fiii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Râmnicului, pe reprezentanții autorităților locale și centrale, ai instituțiilor de cultură, de învățământ și administrative, preoți, monahi, monahii și credincioși. La acest moment de sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a accentuat că „rigoarea  Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în nevoințele monahale izvora dintr-o adâncă dorință de a se uni cu Dumnezeu. Această rânduială lăuntrică lucra în chip tainic, aducându-i pacea inimii, încât cei care îl întâlneau simțeau această stare ca pe o lumină vie, care se răsfrângea pe chipul său și în întreaga sa prezență, mărturisind o trăire plină de Har. Această trăire este, de fapt, începutul îndumnezeirii omului, o arvună a vieții veșnice, în care sufletul se unește tot mai mult cu Dumnezeu. 

Atât Mănăstirea Cernica, cât și întreaga Eparhie a Râmnicului au fost adânc marcate de sfințenia Sfântului Ierarh Calinic. Prezența sa nu s-a limitat la o simplă lucrare administrativă sau la o rânduială exterioară, ci a pătruns în însăși viața duhovnicească a acestor locuri, dându-le un chip de nevoință, de rugăciune și de trăire în lumina Harului lui Dumnezeu.

La Mănăstirea Cernica, unde a început viața monahală, a lăsat o moștenire duhovnicească împletită cu blândețe și discernământ. Obștea s-a format sub povățuirea sa ca o adevărată școală a rugăciunii și a ascultării, în care fiecare viețuitor era chemat nu doar la împlinirea tipicului, ci la o viețuire lăuntrică desăvârșită.

În Eparhia Râmnicului, ca ierarh, a adus aceeași lumină a sfințeniei, întărind viața liturgică, zidind și restaurând biserici, dar, mai ales, lucrând la înnoirea sufletelor. Păstorirea sa a fost una jertfelnică, marcată de grijă părintească, de dragostea față de cultură, dar și de o adâncă iubire față de poporul încredințat spre a-l conduce către Împărăția Cerurilor.

Sfințenia sa a devenit o pecete vie asupra acestor locuri, o lucrare care nu s-a stins odată cu trecerea sa la cele veșnice, ci continuă să se simtă în duhul de rugăciune, în rânduiala și în evlavia credincioșilor. El rămâne un izvor de lumină și un model de slujire, care unește trecutul cu prezentul într-o vie continuitate duhovnicească.

Astfel, Sfântul Ierarh Calinic poartă neîncetat înaintea lui Dumnezeu nevoile, durerile și nădejdile celor ce îl cheamă cu credință. De aceea, cei care se apropie cu inimă smerită de icoana și racla cu sfintele sale moaște simt ajutorul său grabnic, ca o mângâiere tainică și o întărire în necazuri.

În această lucrare de mijlocire, Sfântul Ierarh Calinic rămâne un chip al iubirii care nu se stinge, o prezență duhovnicească ce îndeamnă la credință, la înnoire sufletească și la nădejde în iubirea milostivă a lui Dumnezeu. El ne învață că apropierea de Dumnezeu este posibilă pe măsură ce omul își curățește gândurile, simțirile și întreaga viață, de altfel, adâncindu-se în iubirea lui Dumnezeu”, a spus Chiriarhul Râmnicului.

La final, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit Preasfințiților Părinți Episcopi, preoților, monahilor și credincioșilor pentru bucuria împreună-sărbătoririi Ocrotitorului Eparhiei Râmnicului, încredințându-i mijlocirilor și rugăciunilor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.