Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Duhul Sfânt nu poate fi înțeles separat de relația Sa cu Tatăl și cu Fiul. El este legătura personală a iubirii treimice și Cel Care face posibilă participarea oamenilor la această comuniune”

Înaltpreasfinția Sa a arătat în cuvântul de învățătură împărtășit obștii monahale și pelerinilor prezenți că „Duhul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei Treimi, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. Întreaga creație este opera comună a Persoanelor Sfintei Treimi. Dacă Tatăl este izvorul existenței, iar Fiul este Logosul prin care toate au fost create, Duhul Sfânt este Cel Care comunică viață și desăvârșire creației, pentru că, citim în Sfânta Scriptură, „Du­hul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor“ (Facerea I, 2). A­ceastă expresie arată, după Sfân­tul Vasile cel Mare, pute­rea creatoare a Duhului Sfânt, pentru că „Tată a creat lumea prin Fiul, în Duhul Sfânt”.
Nu doar la creare a fost prezent Sfântul Duh, ci și în lucrare de pregătire a lumii pentru Întruparea Mântuitorului Hristos. Întreaga activitate profetică din Vechiul Testament a reprezentat o manifestare a lucrării Duhului Sfânt, Care a insuflat și a luminat pe prooroci pentru a vesti planul dumnezeiesc al mântuirii. Din acest motiv, Biserica mărturisește în Simbolul de Credință că Duhul Sfânt este Cel „Care a grăit prin prooroci”, recunoscând astfel rolul Său fundamental în transmiterea revelației dumnezeiești către oameni.
Proorocii nu au vorbit din proprie inițiativă și nici nu au transmis simple reflecții religioase personale, ci au fost purtătorii unei descoperiri care își avea izvorul în Dumnezeu. Duhul Sfânt a luminat mintea și a curățit inima lor, făcându-i capabili să primească și să transmită voia dumnezeiască. 
Sfântul Vasile cel Mare explică faptul că Duhul Sfânt este izvorul iluminării spirituale și al cunoașterii adevărului dumnezeiesc: „Prin Duhul Sfânt se face urcarea inimilor, îndrumarea celor slabi, desăvârșirea celor înaintați”. Această luminare interioară a făcut posibilă înțelegerea tainelor viitoare și contemplarea evenimentelor mântuitoare care aveau să se împlinească în Mântuitorul Hristos.
De altfel, lucrarea de înomenire a Fiului lui Dumnezeu nu putea avea alt scop decât îndumnezeirea prin har a omului şi înfierea lui în iubirea lui Dumnezeu-Tatăl. De aceea, Duhul Sfânt a fost prezent şi lucrător atât în taina înomenirii Fiului lui Dumnezeu, cât şi în taina îndumnezeirii prin har a omului.
Astfel, la Cincizecime a coborât peste Sfinţii Ucenici şi Apostoli ai Mântuitorului Hristos, care erau adunaţi laolaltă în Ierusalim. Astfel, s-a întemeiat Biserica, unde, prin lucrarea Duhului Sfânt, viaţa divino-umană a Mântuitorului Hristos, Cel Răstignit, Înviat şi Înălţat la ceruri, se dăruieşte acum oamenilor, prin lucrarea Duhului Sfânt, ca oamenii să poată participa la viaţa şi bucuria veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Din acest motiv, toate slujbele bisericești încep cu o rugăciune adresată Sfântului Duh: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre!"
Astfel, Duhul Sfânt ne luminează şi ne face părtaşi la viaţa veşnică a Preasfintei Treimi, pentru că El este lucrător în Sfintele Taine ale Bisericii și sfințește toate în Biserică. 
Noi ne rugăm Duhului Sfânt: „vino și Te sălășluiește întru noi”, pentru că este Lumină şi Viaţă, este Duhul înţelepciunii, al înţelegerii; este bun, drept, înţelegător, stăpânitor, curăţitor de păcate, Dumnezeu şi îndumnezeitor, împărţitor de daruri:  izvorăşte prooroci, sfinţeşte pe preoţi, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte”, a spus Chiriarhul Râmnicului.