IPS Varsanufie

  • Veșmânt de har pentru biserica nouă a Mănăstirii Ostrov

    În ziua prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, marți, 26 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de târnosire a noii biserici a Mănăstirii Ostrov, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Theodor, Mitropolit de Akhaltsikhe și Tao-Klarjeti, Patriarhia Georgiei și de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.

    Noul lăcaș de cult are hramurile Cinstirea Icoanei Maicii Domnului – Îndrumătoarea, Sfântul Voievod Neagoe Basarab și Sfânta Cuvioasă Platonida, și a fost ridicat întrucât bisericuța veche a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care veneau să participe la sfintele slujbe și să se roage înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Hodighitria (”Îndrumătoarea”). La inițiativa și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a început zidirea acestei noi biserici, piatra de temelie fiind pusă la 6 iunie 2018.

    Biserica nouă a fost ridicată după planul realizat de domnul arhitect Alexandru Șerban Popa, iar lucrările de pictură au început la 4 august 2021, pictura în stil brâncovenesc fiind realizată în tehnica frescó de către zugravul Florentin Stoian.

    26 Septembrie 2023
  • „Pe corabie fiind, Mântuitorul Hristos săvârșește minunea din adâncurile apei, însă descoperă taina Bisericii și veșnicia Împărăției lui Dumnezeu”

    „Mântuitorul Hristos nu rămâne departe de cei pe care urma să-i aleagă pentru misiunea apostolatului, ci vine în condiția lor de pescari, pentru a le da putere să creadă în El și a-i ridica la o nouă viață. În întâlnirea cu Dumnezeu, totul a fost reînnoit, din trupesc în sufletesc, încât Simon Petru și-a ridicat privirea de la cele materiale spre cele cerești și, cu smerenie, își recunoaște păcătoșenia înaintea Fiului lui Dumnezeu. Pe corabie fiind, Hristos Domnul săvârșește minunea din adâncurile apei însă descoperă taina Bisericii și veșnicia Împărăției lui Dumnezeu și ne cheamă să Îi urmăm Lui”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 24 septembrie, la Parohia Chiciora din Protoieria Râmnicu-Vâlcea.

    24 Septembrie 2023
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Asumarea Crucii înnobilează viața creștinului”

    „Îndemnul Fiului lui Dumnezeu: „oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu VIII, 34), este chemarea la viață virtuoasă și comuniune, pentru că, învață Sfântul Grigorie Palama: „a urma lui Hristos înseamnă a trăi potrivit Evangheliei Sale, dând pildă de toată virtutea şi cucernicia”. Asumarea Crucii înnobilează viața creștinului, întrucât purtarea Crucii proprii este însoțită de Crucea lui Hristos, Care nu a purtat-o pentru Sine, ci pentru lumea întreagă”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 17 septembrie, la Parohia Spinu din Protoieria Călimănești.

    17 Septembrie 2023
  • „Taina Crucii descoperă iubirea smerită a lui Dumnezeu pentru lume”, a arătat Chiriarhul Râmnicului la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”

    „Taina Crucii descoperă iubirea smerită a lui Dumnezeu, pentru că smerenia îl înalță pe om, nu îl înjoseşte, iar măsura dragostei a constat în aceea că Mântuitotul Hristos Și-a dat „viața preț de răscumpărare pentru păcatele noastre” (Matei XX, 28). De aceea, învață Sfântul Maxim Mărturisitorul, „toate cele văzute se cer după Cruce”, pentru că descoperim sensul vieții, taina mântuirii noastre și începutul vieții fără sfârșit”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitatea Budești, în ziua prăznuirii hramului.

    14 Septembrie 2023
  • „În taina rugăciunii, are loc întâlnirea omului cu Dumnezeu”, le-a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie elevilor Seminarului Teologic la început de an școlar

    Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de Te Deum la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, cu prilejul deschiderii noului an școlar 2023-2024.

    11 Septembrie 2023
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Iubirea pentru oameni a fost aceea care L-a ținut pe Mântuitorul Hristos până la sfârșit pe Sfânta Cruce”

    „Dumnezeu atât de mult a iubit neamul omenesc, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis ca pe omul care zăcea plin de răni să-l vindece și să-l ducă împreună cu Sine acolo unde este viață fără de sfârșit, adică în Împărăția Sa  cea pregătită nouă tuturor încă de la întemeierea lumii (Matei XXV, 34)”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 10 septembrie, la Parohia Sutești din Protoieria Drăgășani.

    10 Septembrie 2023
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Dumnezeu a dat-o pe Maica Domnului părinţilor săi ca un dar care a mângâiat ocara şi smerenia acestora”

    „Maica Domnului a fost dobândită la bătrânețe ca rod unic al rugăciunilor dumnezeieștilor săi părinți Ioachim și Ana, apoi a rodit în ea sămânţa rugăciunii, a postului şi a supunerii faţă de Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 8 septembrie, la hramul Mănăstirii Dintr-un Lemn.

    8 Septembrie 2023
  • „Sfinții Neofit și Meletie au răspuns chemării lui Dumnezeu și, lucrând cu smerenie și multă râvnă, au primit darul rugăciunii și al povățuirii sufletelor”

    „Acești iubitori de Dumnezeu, Sfinții Neofit și Meletie, au primit de la Dumnezeu darul rugăciunii și al povățuirii sufletelor, devenind, pentru obștea monahală și mulțimea ucenicilor lor, pilde de smerenie și de înfrânare, luminându-i pe calea mântuirii, care este unirea omului cu Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 3 septembrie, la Mănăstirea Stânișoara.

    3 Septembrie 2023
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Pentru puțina noastră iertare, primim nemăsurata iertare a lui Dumnezeu. Ne cere puțin, ca să ne dea viața veșnică”

    „Iertarea nu este altceva decât vindecarea rănilor sufletești. Iertarea pe care noi o datorăm semenilor noștri condiționează iertarea pe care noi o cerem lui Dumnezeu, cum spune Mântuitorul Hristos: De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc! Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre! (Matei VI, 14-15)”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 20 august, la Parohia Slătioarele din orașul Ocnele Mari.

    20 August 2023
  • „Sfinții Martiri Brâncoveni și-au dăruit fiinţa în întregime lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Mănăstirea Hurezi

    În ziua prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hurezi împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

    Alături de soborul ierarhilor au fost prezenți stareții mănăstirilor vâlcene și preoții din Protoieria Horezu.

    16 August 2023
  • Binecuvântare arhierească la hramul Mănăstirii Vârful lui Roman

    „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este „Sfeşnic al Luminii dumnezeieşti”, frumuseţea ei venind dinlăuntrul ființei sale, ca fiind cea „plină de har” (Luca I, 28) și împodobită pe veci cu darurile Duhului Sfânt. Maica Domnului este „Hotarul” dintre firea cea creată şi necreată, este cleştele cu care serafimul a luat cărbunele dumnezeirii harului, este mijlocitoarea nenumăratelor daruri, care se împărtășesc în mod necontenit, fiind cu adevărat locaş al binecuvântărilor Duhului și visteria bunătăţilor”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Mănăstirea Vârful lui Roman.

    16 August 2023
  • „Tămăduirea este un semn al prezenţei şi al lucrării lui Dumnezeu în viaţa omului, o dovadă a iubirii Sale nemărginite”

    „Mântuitorul Hristos a săvârșit o lucrare de tămăduire plină de iubire, vindecându-l pe tânărul lunatic de patimile sale, însă a descoperit că vindecarea este însoțită de îmbogățirea în virtuți, pentru ca odată redobândită folosința firească a puterilor sale sufletești, acestea să fie din nou îndreptate către Dumnezeu. O atenție deosebită este oferită rugăciunii, ca experiență a iubirii și a veșniciei”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 13 august, la Parohia Olteni din Protoieria Călimănești.

    13 August 2023

Pagini