Eşti aici
Viața Eparhiei
-
„Putem urca pe scara virtuților pentru că Dumnezeu a coborât mai întâi la noi”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie în Duminica Sfântului Ioan Scărarul
„Popasul duhovnicesc al urcușului nostru spre Înviere ne încredințează că Fiul lui Dumnezeu, devenit om, frate al nostru, simte toate durerile și necazurile noastre. El nu rămâne departe de cel pe care-l iubește, ci vine în condiția lui, pentru a-i da putere și a-l ridica la o nouă viață. Putem urca pe scara virtuților pentru că Dumnezeu a coborât mai întâi la noi”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 26 martie, la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob.
26 Martie 2023 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Maica Domnului a fost aleasă spre a fi templu al Cuvântului lui Dumnezeu”
„Buna Vestire o găseşte pe Maica Domnului ca pe o mireasă a lui Dumnezeu, curată, fără prihană, înveșmântată în darurile duhovnicești ce izvorau din rugăciunea neîntreruptă şi supunerea faţă de Dumnezeu, încă din perioada şederii ei la Templul din Ierusalim, fiind gata de primirea spre zămislire şi naştere a Fiului lui Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la hramul Paraclisului Arhiepiscopal „Buna Vestire” din Râmnicu-Vâlcea.
25 Martie 2023 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie în Duminica Ortodoxiei: „Începutul oricărei lucrări mântuitoare trebuie să fie mărturisirea dreptei credințe”
„Mântuitorul Hristos ne învață că începutul oricărei lucrări mântuitoare trebuie să fie mărturisirea dreptei credințe, care ne așază în comuniune și este, totodată, o pregustare a bunurilor duhovnicești din Împărăția Cerurilor. Noi credem și mărturisim că sensul întregii noastre vieți este comuniunea cu Dumnezeu, Care este izvorul sfințeniei”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Ortodoxiei la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Centrului Eparhial. Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat la acest popas duhovnicesc al Postului Mare pe profesorii și elevii Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea care au participat la Sfânta Liturghie.
5 Martie 2023 -
„Sfântul Gherasim de la Iordan, chipul sfinţeniei și iubirii lui Hristos”
„Sfântul Gherasim de la Iordan a fost preocupat de viața duhovnicească și a căutat să viețuiască asemenea sfinților care au îmbrățișat cu toată ființa lor voia cea bună a Mântuitorului Hristos. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea, a dobândit cereştile daruri și a devenit chipul sfinţeniei iubirii lui Hristos”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sâmbătă, 4 martie, la hramul paraclisului Mănăstirii Arnota.
4 Martie 2023 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Iertându-i pe cei care ne greșesc, ne asemănăm cu Dumnezeu”
„Dacă nouă ne cere Dumnezeu să iertăm greșelile aproapelui nostru, înseamnă că și Dumnezeu îi iartă neîncetat pe aceia care vin la El cu inimă smerită și care își spală întinăciunea păcatelor cu lacrimi de pocăință. Iertarea greşelilor este, așadar, o faptă proprie lui Dumnezeu, cu totul deosebită, și, de aceea, să ne asemănăm bunătății lui Dumnezeu”, i-a îndemnat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe cei care au participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.
26 Februarie 2023 -
„Smerenia și pocăința l-au întors pe fiul risipitor în brațele tatălui și în casa părintească”
„Omul despărțit de Dumnezeu trăiește sentimentul de a fi nefericit, întocmai ca fiul risipitor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 12 februarie, la Parohia Teiu din Protoieria Râmnicu-Vâlcea.
12 Februarie 2023 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Înaintea lui Dumnezeu, omul lipsit de smerenie mai mult se osândește”
„Omul nu trebuie să lucreze poruncile dumnezeiești în mod mecanic, ci așa cum îi place lui Dumnezeu, Care a căutat mai mult spre smerenia vameșului păcătos, decât spre faptele cele bune ale fariseului mândru. Astfel, poruncile dumnezeiești nu trebuie făcute pentru plăcerea care se naște din facerea binelui, ci tot pentru a-I plăcea lui Dumnezeu prin ele”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 5 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.
5 Februarie 2023 -
„Femeia cananeancă s-a încredințat voii lui Dumnezeu, având în inima sa credință, nădejde, dragoste și smerenie”
„Femeia cananeancă, îndurerată de suferința fiicei sale, a cerut Mântuitorului tămăduirea acesteia „din duh de iubire”. Ea s-a încredințat voii lui Dumnezeu, având în inima sa credință, nădejde, dragoste și smerenie”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 29 ianuarie, la Paraclisul Arhiepiscopal „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Drăgășani.
29 Ianuarie 2023 -
Rugăciune și recunoștință pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la ceas aniversar
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a împlinit, marți, 24 ianuarie, vârsta de 55 de ani. Aniversarea a fost marcată prin rugăciune în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea unde Chiriarhul Râmnicului a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum.
24 Ianuarie 2023 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Zaheu L-a primit pe Mântuitorul Hristos în casa sa, iar Dumnezeu a făcut locaș al Său din inima vameșului”
„Înainte de a-L întâlni pe Mântuitorul Hristos, Zaheu era preocupat de cele pământești, își cheltuia toate puterile pentru folosul său propriu, în mod egoist, pe când, după ce a auzit chemarea lui Dumnezeu, a fost întru totul preocupat de viața duhovnicească, de mântuirea sufletului său, luptându-se din răsputeri să aibă acces la cerul în care Îl poate primi pe Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 22 ianuarie, la Parohia Bărbătești din Protoieria Horezu.
22 Ianuarie 2023 -
Priveghere de toată noaptea și Sfânta Liturghie Arhierească la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea slujba de priveghere de toată noaptea la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare.
17 Ianuarie 2023 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Recunoștința descoperă noblețea sufletească a celui care o practică”
„Să dăm mulțumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos!” (I Corinteni XV, 57), nu doar printr-o simplă înșiruire a cuvintelor, ci prin faptele alese și bineplăcute lui Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 15 ianuarie 2023, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.
15 Ianuarie 2023