Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Cu cât Îi mulţumim mai mult lui Dumnezeu, prin rugăciune, cu atât ne împărtășim mai mult de darurile Sale”

„Cunoașterea și exprimarea cu recunoștință a binelui pe care Dumnezeu îl revarsă în viața noastră este cea mai potrivită laudă pe care I-o putem aduce”, a reliefat Chiriarhul Râmnicului. 
Înaltpreasfinția Sa a spus, de asemenea: „Cu cât Îi mulţumim mai mult lui Dumnezeu, prin rugăciune, cu atât ne împărtășim mai mult de darurile Sale. De aceea, rugăciunea de mulțumire trebuie să se facă neîncetat. Ea este întărirea şi luminarea sufletului: „Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa. Astfel, mărturia lui Hristos s-a întărit în voi, încât voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos” (I Corinteni IV, 4-7).
Cunoaștem că, între poruncile lui Dumnezeu, cea dintâi este rugăciunea, cum învață Apostolul Pavel: „Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii... acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru” (I Timotei II, 1-4). Rugăciunea, ca întâlnire a omului cu Dumnezeu, este de trebuință în toate momentele vieții omului și în toată lucrarea faptelor bune. Dar orice rugăciune, ca și orice faptă bună, se face de către om tot cu ajutorul lui Dumnezeu, cum învață același apostol: „Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi, şi ca să voiţi, şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă” (Filipeni II, 13).
Tămăduind boala celor zece leproși, Mântuitorul Hristos îi cheamă nu doar la reluarea vieții cotiene în sănătatea trupească pe care le-o îngăduise Dumnezeu înainte de a se îmbolnăvi de lepră, ci la o stare nouă, după un timp ce putea deveni cu totul folositor spre a spori în comuniune, însă doar „unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Și acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: «Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?»” (Luca XVII, 15-17). Tâlcuind această pericopă evanghelică, Sfântul Grigorie Palama înțelege lepra ca însăși starea de cădere a firii omenești din care „fiind curățiți de Hristos din blestemul acela dintâi, care era pentru noi ca o lepră și încă mai de necinste și mai spurcată decât orice lepră, patima a depărtat-o din suflet și dincolo de trup. Așadar, curățiți de lepră prin Hristos și primind prin El de îndată curăția, așa cum o avea de la început firea noastră, nu ne lipim de El printr-o petrecere virtuoasă, ci iarăși prin fapte lăturalnice și fărădelege ne depărtăm de El, precum zice David că „nu vor sta călcătorii de lege înaintea ochilor Tăi” (Psalmul V, 5). Pentru aceea iarăși Mântuitorul miluindu-i pe aceștia cu atâtea, pe aceia dar și pe cei de după dânșii, pe noi adică, cei ce suntem asemenea cu aceia ca și când S-ar întrista pentru noi”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.