Sinaxă monahală și hirotesie întru arhimandrit
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie luni, 17 noiembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, împreună cu stareții mănăstirilor care au participat la sinaxa monahală.
În cadrul slujbei, Chiriarhul Râmnicului a săvârșit hirotesia întru arhimandrit a părintelui protosinghel Veniamin Luca, starețul Mănăstirii Cozia, și a subliniat că viețuirea monahală trebuie să devină o „școală a sfințeniei”, întrucât omul este chemat la comuniune cu Dumnezeu.
Tema Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea a fost prezentată de către domnul Răzvan Bucuroiu în cadrul conferinței „Sfinții români pe care i-am întâlnit”, ce a avut loc la Sala „Gherasim Arhiepiscopul” a Centrului Cultural „Sfântul Antim Ivireanul”. Astfel, au fost evocați Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu și Sfântul Cuvios Sofian de la Antim.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, au fost discutate aspecte duhovnicești și administrative ale viețuirii monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului.
Sinaxa monahală se desfășoară anual și prilejuiește prezentare unor teme duhovnicești, dar și reliefarea anumitor aspecte ale vieții monahale din mănăstirile aflate în jurisdicția Arhiepiscopiei Râmnicului.









