Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Credinţa neclintită a Sfântului Mucenic Mercurie, unită cu dorul profund al comuniunii veşnice cu Dumnezeu, a determinat în viaţa sa o dăruire jertfelnică deplină”
„Dorul după împărăţia lui Dumnezeu şi dragostea jertfelnică au dezvăluit în viaţa Sfântului Mucenic Mercurie o conştiinţă profundă a prezenţei Mântuitorului Hristos”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, marți, 25 noiembrie, la finalul Sfintei Liturghii, săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.
Chiriarhul Râmnicului a arătat că „jertfa Sfântului Mucenic Mercurie exprimă participarea reală la viaţa Mântuitorului Hristos Cel răstignit şi înviat, prin asumarea suferinţei ca mod de împărtăşire din biruinţa Învierii. În acest sens, martiriul Sfântului Mercurie constituie o anticipare a comuniunii veşnice. În existenţa martirilor, moartea nu marchează sfârşitul, ci deschiderea către plinătatea Împărăţiei.
În planul istoric, mărturisirea Adevărului, indiferent de împrejurări, reprezintă una dintre exigenţele definitorii ale martiriului creştin. Fidelitatea absolută faţă de Dumnezeu devine criteriul ultim al conştiinţei martirului, care împlineşte în mod exemplar cuvintele Scripturii: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Faptele Apostolilor V, 29), ancorându-și nădejdea în cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei X, 32).
Astfel, Sfântul Mucenic Mercurie a mărturisit cu demnitate şi curaj credinţa creștină, dar și prioritatea împărăţiei cerurilor faţă de împărăţia lumească”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.









