Eşti aici
Viața Eparhiei
-
„Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos constituie arătarea „întru putere” a Împărăţiei lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie
„Evenimentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos este garanţia vederii lui Dumnezeu faţă către faţă de către oameni, în veacul viitor. Lumina necreată care strălucea din Persoana Mântuitorului Hristos la Schimbarea la Faţă nu era o putere nevăzută impersonală, ci o energie personală concretă a Cuvântului lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 6 august, la Mănăstirea Bistrița, cu prilejul sărbătoririi hramului bisericii bolnițe.
7 August 2023 -
„Înveșmântarea în harul sfințeniei a fost pentru Sfântul Ioan Iacob dar al despătimirii și al împărtășirii de Dumnezeu”
„Sfântul Ioan Iacob a fost preocupat de viața duhovnicească, de mântuirea sufletului său și a fost atras de cele înalte și cerești. Sufletul împodobit cu virtuți este asemenea unui locaș gata să-L primească pe Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ziua hramului la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob – Țara Loviștei.
5 August 2023 -
„Cel ce a înmulțit pâinile era Pâinea care S-a coborât din cer și Care dă viață lumii”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie
„Cel care a flămânzit (Matei IV, 2; XXI, 18) și a însetat (Ioan IV, 7; XIX, 28) pentru noi, Mântuitorul Hristos a binecuvântat cele cinci pâini și cei doi pești și a săturat peste cinci mii de persoane, încât au rămas 12 coșuri de fărâmituri, încredințându-ne că „Domnul nu lasă să piară de foame sufletul celui drept” (Pilde X, 3)”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Drăgășani.
30 Iulie 2023 -
„Cei doi orbi resimt în cuvintele Mântuitorului Hristos, primite prin credinţă, puterea Persoanei Lui, care îi face părtași unei lucrări mai presus de fire”
„Credința celor doi orbi era expresia cunoașterii și experierii dumnezeirii Mântuitorului, pentru că, prin credință, cei doi orbi au văzut taine cerești pe care ochii trupești nu le pot privi, iar mintea nu le poate cuprinde. Cu adevărat, au trăit bucuria de a-și împodobi sufletul cu putere de Sus și au mărturisit înaintea Domnului nostru Iisus Hristos credința ca fiind cea care oferă singura certitudine a vieții: cea a existenței lui Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 23 iulie, la Parohia Jiblea Veche din Protoieria Călimănești.
23 Iulie 2023 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, la hramul Mănăstirii Pahomie: „Cuvintele Sfântului Prooroc Ilie au devenit vistierie a învățăturii celei adevărate”
„Sfântul Ilie este profetul ridicat de Dumnezeu pentru a menţine credinţa adevărată în timpul domniei lui Ahab şi a soţiei sale Izabela. Sfântul Prooroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan, de unde şi numele Proorocului: Ilie Tesviteanul. A trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele iudeilor (c. 874-853 î.Hr.). Sfântul Iacov spune că „Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa” (Iacov V, 17-18). Într-adevăr, prin cuvintele sale „viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie dâcat atunci când voi zice eu!” (III Regi 17,1), au fost închise cerurile până la înlăturarea cultului lui Baal”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la hramul Mănăstirii Pahomie, în ziua de 20 iulie.
20 Iulie 2023 -
„Sfânta Muceniță Marina, pătrunsă fiind de dragostea arzătoare pentru Hristos, și-a alipit sufletul de bucuriile netrecătoare ale vieţii veșnice”
„Deși era la o vârstă fragedă, Sfânta Muceniță Marina a împlinit poruncile lui Dumnezeu și a cultivat virtuțile creștine, refuzând să primească comorile trecătoare prin închinarea la idoli, mărturisind cu mult curaj bucuria biruinţei prin Crucea lui Hristos. Credinţa a fost cea care i-a împlinit viaţa şi a arătat prin minunile săvârșite cu putere Duhului Sfânt că „toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu IX, 23), a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Slujba de Priveghere de toată noaptea săvârșită la Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire” din municipiul Râmnicu-Vâlcea, în ziua de prăznuire a Sfintei Mucenițe Marina.
17 Iulie 2023 -
„Iertarea nu este altceva decât vindecarea rănilor sufletești cauzate de păcate, iar această vindecare nu o poate lucra decât Dumnezeu, prin harul Său”
„Avem nevoie de vindecare, de iertare și de sfințenie. Iertarea nu este altceva decât vindecarea rănilor sufletești cauzate de păcate, iar această vindecare nu o poate lucra decât Dumnezeu, prin harul Său”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 16 iulie, la Parohia Pârâieni din Protoieria Horezu.
16 Iulie 2023 -
Priveghere și Liturghie Arhierească spre cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, la Catedrala Arhiepiscopală
„Privegherea îl apropie pe om de Dumnezeu, pentru că rugăciunea făcută cu inima curată este prinosul nostru de dragoste. Rugăciunea ajunge să fie un dar pentru noi, când mintea urcă spre cele dumnezeiești”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la slujba de priveghere săvârșită spre cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița, la altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.
12 Iulie 2023 -
„Calea mântuirii este luminată de bucuria întâlnirii omului cu Dumnezeu, iar nu de întristarea apăsătoare izvorâtă din pierderea bunurilor trecătoare”
„Dumnezeu face totul din iubire pentru oameni și de aceea a mers să elibereze pe cei ce se aflau sub stăpânirea diavolului. „Mari lucruri a făcut Domnul cu noi” (Psalmul CXXV, 3), spune psalmistul, arătând că trebuie „să ne bucurăm de Domnul!” (Psalmul XCIV, 1), însă, cu toate acestea, nu bucuria a cuprins inimile locuitorilor din ținutul Gadarenilor, ci întristarea pentru pierderea turmelor de porci”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 9 iulie, la Parohia Sâmnic din Protoieria Călimănești.
9 Iulie 2023 -
„Sfinții români au devenit prin lucrarea Duhului Sfânt icoane vii ale lui Dumnezeu în mijlocul poporului binecredincios”
„Descoperind în viețile lor iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, sfinții români au oferit sens existenței lor prin rugăciunea curată și neîncetată, prin puterea nădăjduitoare cu care au trecut prin necazuri și suferințe, împărtășindu-se de o nesfârșită bucurie lăuntrică și de mireasmă duhovnicească, pe măsura apropierii de Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, duminică, 18 iunie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea în cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți.
18 Iunie 2023 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Sfinții arată lucrarea lui Hristos în cei care-L iubesc pe Dumnezeu și împlinesc în viața lor voia Lui”
„Sfinţirea vieţii este darul lui Dumnezeu, Care revarsă harul Său în Biserică. Mântuitorul Hristos S-a întrupat și a sfințit firea umană, oferind omului posibilitatea de a-și deschide inima către Dumnezeu, pentru ca Sfântul Duh să Se sălășluiască în el. De aceea, spune Sfântul Grigorie Palama, «sfinții sunt chipuri vii ale lui Hristos»”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Tuturor Sfinților la Mănăstirea Stânișoara, unde a fost cinstită Sfânta Icoană a Maicii Domnului Axion Estin.
12 Iunie 2023 -
Rugăciune și mulțumire la împlinirea a 9 ani de arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie în Eparhia Râmnicului
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit în ziua de 8 iunie Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae”, mulțumind Preabunului Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra clerului și credincioșilor din Eparhia Râmnicului în cei 9 ani plini de roade duhovniceşti, care s-au împlinit în această zi de la întronizarea în demnitatea de Arhiepiscop al Râmnicului.
8 Iunie 2023