Cinstirea eroilor neamului la monumentul din Cimitirul Cetățuia
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit în ziua Praznicului Înălțării Domnului slujba de pomenire a eroilor neamului, la Cimitirul Cetățuia din Râmnicu Vâlcea.
Omagiu și sentimentele de recunoștință ale autorităților locale și centrale au fost împărtășite în cadrul mesajelor comemorative, urmate de depunerea mai multor coroane de flori.
În cuvântul adresat la momentul comemorativ, domnul Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, a reliefat: „Marea sărbătoare a Înălțării Domnului ne aduce împreună pentru a-i cinsti, cu inimile pline de recunoștință și respect, pe cei care și-au dat viața pentru libertatea, demnitatea și viitorul României.
Eroii neamului românesc – soldați, luptători, martiri – nu sunt doar nume în cărțile de istorie sau în amintirile noastre, ci simboluri eterne ale curajului și sacrificiului suprem, cărora le datorăm întreaga noastră existență. Datorită lor trăim astăzi într-o țară liberă și democrată. Datorită lor putem vorbi între noi în minunata limba română. Și tot datorită lor ne închinăm fără teamă în bisericile noastre.
Acum ni se par toate de-a gata, dar fiecare moment în care ne bucurăm de faptul că suntem români liberi în România a fost câștigat cu sânge și durere.
Prin jertfa lor, eroii noștri ne-au dăruit șansa de a trăi într-o țară liberă. Prin exemplul lor, ne-au lăsat moștenire valorile care ne definesc ca popor: onoare, credință și iubire de țară. Este de datoria noastră să păstrăm vie memoria eroilor și să cinstim, prin fapte și gânduri, idealurile pentru care ei au luptat.
Glorie eternă Eroilor Neamului!”
În încheiere, cu mare solemnitate, a avut loc defilarea Gărzii de Onoare, formată dintr-un detaşament constituit din militari genişti de la Centrul de Instruire pentru Geniu „Panait Donici”, parada mai multor unităţi specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor și Fanfara „Constantin Brâncoveanu”.
***
Pomenirea eroilor neamului la Praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale recente (1999, 2001), prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare naţională bisericească. Legea nr. 379 / 2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Hristos - Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.