„Sufletul virtuos se zideşte în Biserică, unde faptele bineplăcute lui Dumnezeu devin candelă a credinței”
„În lucrarea faptelor mântuitoare, omul primește ajutor de netăgăduit din partea Duhului Sfânt, ale Cărui lucrări sunt săvârșite spre binele şi mântuirea oamenilor. De aceea, dacă la începutul oricărei lucrări omul se lasă pătruns de razele strălucitoare de lumină şi de cunoştinţă ale Duhului Sfânt, va împlini, cu certitudine, faptele bineplăcute lui Dumnezeu și va auzi cuvântul Mântuitorului Hristos: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Paraclisul Arhiepiscopal Nașterea Domnului din Râmnicu Vâlcea.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Mântuitorul Hristos ne încredințează că faptele de milostenie ale omului sunt în primul rând răspunsul cel bun la milostivirea lui Dumnezeu, care s-a descoperit oamenilor ce ședeau întru întuneric și în umbra morții, împotmoliți în prăpastia întunecată și adâncă a amăgirii de sine, a neștiinței, a căderii și a pierzării. După mulţimea milostivirii Sale, Își aduce aminte de faptele cele bune, încât orice lucru săvârșit pentru aproapele nostru capătă aceeași valoare ca și cum ar fi fost săvârșit pentru Dumnezeu.
În aceleași timp, păcatele, nepăsarea, delăsarea în a făptui binele răcesc inima omului, lăsând loc egoismului și patimilor, care-l conduc către o singurătate chinuitoare, în care este lipsit de comuniunea lui Dumnezeu și a semenilor, ei înșiși frați mai mici ai Domnului.
Descoperim, așadar, priveliștea înfricoșătoare a Judecății, însă, în același timp, în Biserică, noi trăim acum această milostivire şi sufletul nostru simte iubirea lui Dumnezeu.
Sufletul virtuos se zideşte în Biserică, unde faptele bineplăcute Părintelui Ceresc devin candelă a credinței. Această candelă poartă untdelemnul faptelor bune. Cu toate acestea, oricât de multe fapte ar fi avut oamenii, dacă nu venea asupra lor focul Duhului Sfânt, tot nu ar fi putut intra în cămara Împărăției lui Dumnezeu (Matei XXV, 1-13).
De aceea, sufletul simte prezenţa Duhului Sfânt, îşi găseşte fericirea în Dumnezeu, iar faptele de milostenie sunt împlinite fără niciun gând ascuns de fățărnicie, pentru că inima este încălzită de dragostea Duhului și odată ce sufletul primește Harul, acesta se transmite mai apoi în tot trupul încât mâinile lucrează cele bineplăcute lui Dumnezeu, iar pașii sunt îndreptați, în cel mai firesc chip, spre mângâierea celor bolnavi, părăsiți, ori aflați în închisoare.
Lumina faptelor bune este imprimată mai întâi în sufletul omului prin viața virtuoasă, prin smerenia și iubirea autentică, ceea ce îi oferă posibilitatea de a străluci și după moartea trupului, în ziua Judecății. Dacă faptele bune ar rămâne doar manifestările trupești ale unui suflet întunecat, lipsit de iubirea față de aproapele, atunci, spune Mântuitorul Hristos, sufletul nu se poate bucura de comuniunea cu Dumnezeu.
Înțelegem, așadar, că dragostea adevărată, care „nu cade niciodată” (I Corinteni XIII, 8), este roada Duhului, fapt pentru care, între oamenii care nu-L cheamă pe Duhul Sfânt și nu primesc în ei lucrarea harului, relațiile vor fi dominate mai mult de egoism, prin aceea că fiecare va urmări cu precădere interesele proprii, de multe ori chiar în dauna celor din jurul său.
Suntem chemați, așadar, să descoperim lumina faptelor bineplăcute lui Dumnezeu cunoscând lucrarea Duhului Sfânt de a uni puterile sufletești dezbinate ale omului și de a-i uni pe oameni între ei cu legătura dragostei celei adevărate, încât, la Judecata cea de pe urmă să auzim izbăvitorul cuvânt al Domnului: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
