Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la ceas aniversar
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a împlinit vineri, 24 ianuarie, 52 de ani.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie s-a născut la 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă. Părinții săi, Petre-Vasile și Domnica, l-au botezat Valentin.
Școala primară a urmat-o în București. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul (1985-1990) și pe ale Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul (1990-1994), ambele din București. Și-a continuat studiile, urmând cursurile de Masterat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța (2002-2004), și pe cele de Doctorat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (2010-2013).
La 15 aprilie 1997 a fost închinoviat și tuns în monahism la Sfânta Mănăstire Slănic, din județul Argeș, primind numele Varsanufie. La 7 iunie 1998 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 8 iunie 1998 a fost hirotonit ieromonah.
Între anii 1999-2006 a fost stareț al Sfintei Mănăstiri Radu Vodă din București, pe care a reactivat-o și unde a întreprins lucrări de restaurare a picturii, a catapetesmei și a turnului-clopotniță, construind și un lumânănar nou, împodobit cu mozaic.
Între anii 1999-2001 a fost exarh al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor. La 31 august 1999 a primit rangul de protosinghel, iar la 29 septembrie 2001, pe cel de arhimandrit.
La propunerea vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, la 30 septembrie 2001, a fost ales și hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titlul de Prahoveanul.
Între anii 2001-2007 a coordonat Sectoarele Cultural, Social, Patrimoniu și Exarhat ale Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, iar din 2007 și celelalte sectoare ale eparhiei.
În 2004 i s-a conferit, de preşedintele României de atunci, dl. Ion lliescu, Ordinul Meritul Cultural în gradul de Comandor.
Din 2007 a fost secretar al Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și președinte al Comisiei Liturgice a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În data de 22 mai 2014 a fost ales de Sfântul Sinod în scaunul vacant de Arhiepiscop al Râmnicului. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea, în 8 iunie 2014, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh.