„Odată cu pâinile, Mântuitorul Hristos a împărtășit darurile Împărăției Cerești”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie

Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Mântuitorul Hristos a revărsat o mulțime de daruri dumnezeiești, a căror început era însăși prezența Sa. Minunea a început din clipa în care Dumnezeu era în mijlocul poporului Său. Prin prezența Mântuitorului Hristos, pustia s-a transformat din loc al lipsei în loc al binecuvântării. Ceea ce era semnul sărăciei a devenit spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu.

Odată cu prezența Sa, Mântuitorul Hristos a împărtășit darul vindecării. Evanghelia ne spune că „ieșind, Iisus a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor” (Matei XIV, 14). Prin această lucrare, Domnul descoperă că adevărata sărăcie a omului nu constă doar în lipsurile exterioare, ci mai ales în suferința lăuntrică produsă de îndepărtarea de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur observă că Mântuitorul S-a îngrijit de oameni cu o iubire desăvârșită: nu a trecut nepăsător pe lângă suferința trupească, dar nici nu a redus mântuirea la vindecarea trupului. Vindecările au fost actele care au condus spre o vindecare mai adâncă, aceea a inimii. Ele arătau că boala și moartea puteau fi biruite prin prezența Mântuitorului Hristos.

Totodată,  Fiul lui Dumnezeu arată că darurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna mai bogate decât așteptările omului. Mulțimea a venit pentru a asculta cuvântul dumnezeiesc, dar a primit mai întâi vindecare și, apoi, hrană. Oamenii doreau daruri trecătoare, însă Mântuitorul Hristos le descoperă începutul vieții veșnice, pentru că Dumnezeu nu dorește doar să aline durerile noastre, ci să restaureze chipul Său în noi.

În clipa în care Sfinții Apostoli au adus cele cinci pâini și cei doi pești, Mântuitorul Hristos a revărsat darul împreună-lucrării dintre Dumnezeu și om. El, Care putea crea hrană din nimic, a primit puținul omului și l-a transformat în belșug. Astfel, Dumnezeu ne încredințează că nu disprețuiește ceea ce omul Îi oferă, oricât de modest ar fi. În mâinile Sale, puținul devine începutul unei lucrări nesfârșite, pentru că binecuvântează credința noastră, chiar dacă este slabă și dragostea noastră, chiar dacă este încă neîmplinită. Ceea ce este așezat în mâinile lui Dumnezeu încetează să mai fie doar al omului și devine purtător al Harului dumnezeiesc.

Însă Dătătorul pâinii materiale era Pâinea cea adevărată: „Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan VI, 35).

De aceea, omul trăiește cu adevărat numai în măsura în care se împărtășește de Hristos, iar comuniunea cu El reprezintă atât începutul, cât și desăvârșirea întregii vieți duhovnicești, anticipare a ospățului veșnic al Împărăției lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.